• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
    Astăzi a avut loc ședința Consiliului Republican al Partidului.
    29.02.2024 - 25.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Liberalii, consternaţi de laşitatea colegilor din AIE. Iniţiativa PL de a declara 16 mai zi de doliu naţional nu a fost susţinută în Parlament

    Liberalii, consternaţi de laşitatea colegilor din AIE. Iniţiativa PL de a declara 16 mai zi de doliu naţional nu a fost susţinută în Parlament

    11.05.2012  

    Fracțiunea Partidului Liberal i-a învinuit de lașitate pe colegii democrați și pe o parte din deputații PLDM, pentru că aceștia nu au susținut proiectul de lege cu privire la decretarea zilei de 16 mai drept zi de doliu național.

    În cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului, liberalii au solicitat o pauză pentru a convoca ședința Alianței. După mai bine de jumătatea de oră de discuții, deputații au supus votului inițiativa PL de a include proiectul cu privire la decretarea zilei de 16 mai drept zi de doliu național pe ordinea de zi. Însă, doar deputații din frațiunea PL și 12 deputații PLDM au susținut-o.

    „Vreau să-mi exprim profundul regret pentru că nu a trecut această inițiativă și pentru atitudinea luată de voi la propunerea de a consemna acest eveniment istoric. A ne face morți în păpușoi este o lașitate. PL nu a încercat să-și facă PR și să adune capital politic, am vrut să consemnăm un eveniment istoric pe lângă care nu putem trece. Anul 1812 este trecut în declarația de independență a Republicii Moldova. Dl. Dodon, sunteți un profitor al acelor evenimente și al proclamării independenței RM. Simt o deziluzie și consternare că am ajuns să ne manifestăm mai mult lașitatea decât curajul”, a punctat liderul fracțiunii PL, Ion Hadârcă.

    Deputatul neafiliat Igor Dodon a ținut să-i dea o replică liberalului. „Aș vrea să mulțumesc colegilor care nu au susținut această inițiativă și nu s-au dedat șantajului liberalilor. Acești 200 de ani au fost beneficii pentru Republica Moldova, în acest răstimp au fost construite relații foarte bune cu Rusia. În Republica Moldova va fi bine fără cele două extreme la putere”, a spus socialistul făcând referire la PL și PCRM.

    Afirmațiile lui Dodon i-au „aprins” și mai mult pe liberali. „Am impresia că noi continuăm să fim ocupați, nicidecum să fim un stat independent. Când aud ce vorbesc aleșii poporului... „Otnashenia”(n.r. relații),  dle Ben Laden? Iznivite „Don Laden”. În acea perioadă nu erau școli cu predare de limbă română, biserici, despre ce beneficii vorbiți?”, a întrebat retoric Mihai Ghimpu, președinte PL.

    UNIMEDIA precizează că anul acesta, la 16 mai, se împlinesc 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Țarist, ca urmare a Pactului ruso-turc de la încheierea războiului din 1806-1812. Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a decis ca în această zi drapelele de la Primăria Chișinău să fie coborâte în bernă, în semn de doliu.

    www.unimedia.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com