• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
    Astăzi a avut loc ședința Consiliului Republican al Partidului.
    29.02.2024 - 25.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Deputata Corina Fusu pledează la Vilnius pentru condamnarea regimului totalitar comunist, în spiritul recomandărilor Consiliului Europei, OSCE şi Uniunii Europene

    Deputata Corina Fusu pledează la Vilnius pentru condamnarea regimului totalitar comunist, în spiritul recomandărilor Consiliului Europei, OSCE şi Uniunii Europene

    03.05.2012  

    „Republica Moldova a arătat că tranziţia politică poate fi paşnică şi că este posibilă transformarea valorilor democratice în realitate. În urma unui război impus şi a unui şantaj economic permanent, Republica Moldova a ratat 20 de ani balansând între Est şi Vest, între Kremlin şi Bruxelles, între trecut şi viitor. Cu părere de rău, mulţi concetăţeni de-ai noştri nu se pot despărţi încă de nostalgia pentru trecut, de nostalgia pentru URSS, un imperiu care de 20 de ani nu mai există, dar care trăieşte încă în minţile oamenilor”. Sunt concluziile ce se conţin în discursul susţinut de Vicepreşedintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media Corina Fusu în cadrul Conferinţei Internaţionale de la Vilnius cu genericul „Rolul parlamentarilor în consolidarea democraţiilor în Europa de Est: calea spre societăţi democratice”. În cadrul acestei reuniuni, organizată de Forul Parlamentar pentru democraţie cu ocazia Zilei Constituţiei Republicii Lituania şi Republicii Polonia, Corina Fusu a susţinut un discurs în care a prezentat problemele şi oportunităţile de dezvoltare democratică în Republica Moldova .

    Deputata a făcut o trecere în revistă a evoluţiilor politice din Republica Moldova începând cu 2009, odată cu preluarea puterii de către Alianţa pentru Integrare Europeană. Potrivit Corinei Fusu, AIE urmează cu fermitate paşii necesari pentru aderarea la UE, iar acest lucru este confirmat de înalţii oficiali europeni care dau asigurări că UE mizează pe viitorul european al Republicii Moldova, iar Republica Moldova reprezintă un element important al unei Europe integre şi paşnice. În context, Corina Fusu a enunţat progresele înregistrate de Republica Moldova în dialogul cu UE. Deputata a anunţat că, în cadrul reuniunii a 15-a a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova, al cărei Copreşedintă este, care se va desfăşura la Bruxelles, pe data de 29 mai, vor fi analizate progresele înregistrate de Republica Moldova, fiind adoptate o serie de  recomandări pentru domeniile la care există restanţe.

    Referindu-se la reglementarea conflictului transnistrean, deputata PL a remarcat reluarea negocierilor în formatul 5+2, negocieri suspendate în 2006, precum şi implementarea măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului. “Promovăm în continuare o politică îndreptată spre retragerea necondiţionată a prezenţei militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu deciziile Summitului OSCE de la Istanbul şi înlocuirea operaţiunii actuale de menţinere a păcii cu o misiune multinaţională civilă cu mandat internaţional”, a menţionat Corina Fusu.

    Totodată, deputata PL a reiterat necesitatea condamnării comunismului. “Având în vedere necesitatea debarasării de moştenirea grea a regimului totalitar comunist, a distanţării ireversibile de acest regim, în spiritul recomandărilor în materie ale Consiliului Europei, OSCE şi Uniunii Europene, Parlamentul Republicii Moldova ar trebui să condamne regimul totalitar comunist din RSSM, drept unul care a comis crime împotriva umanităţii, precum şi condamnarea morală a acţiunilor tuturor acelor persoane care au participat la comiterea crimelor regimului totalitar comunist. Tocmai necesitatea restabilirii adevărului istoric şi despărţirii de trecut, mai rămâne a fi mărul discordiei din societatea noastră, măcinată de nostalgii sovietice. O reconciliere civică este necesară, dar o reconciliere civică este posibilă numai prin asumarea adevărului istoric, oricât de greu şi de amar ar fi acesta”, a precizat Corina Fusu în discursul susţinut în faţa parlamentarilor din Forul Parlamentar pentru democraţie participanţi la conferinţa internaţională de la Vilnius.

    În concluzie, Corina Fusu a dat asigurări că Republica Moldova nu se va abate de la cursul european, votat de majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova, în acest sens, având susţinerea „prietenilor devotaţi, cu care în trecut am fost fraţi în nefericire, dar cu care vom deveni parteneri egali în familia statelor europene”.

    Vicepreşedintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media Corina Fusu a participat la Conferinţa Internaţională „Rolul parlamentarilor în consolidarea democraţiilor în Europa de Est: calea spre societăţi democratice”. Reuniunea a avut loc astăzi la Vilnius, Republica Lituania, fiind organizată de Forul Parlamentar pentru democraţie cu ocazia Zilei Constituţiei Republicii Lituania şi Republicii Polonia.

    Forul Parlamentar pentru democraţie, creat în 2010, reprezintă o organizaţie internaţională, care cuprinde parlamentari şi foşti parlamentari, reuniţi pentru a consolida democraţia şi instituţiile democratice din statele membre ale Comunităţii Democraţiilor şi de a promova dezvoltarea democratică în toată lumea. Forul Parlamentar pentru democraţie reuneşte parlamentari din 18 ţări ale Comunităţii Democraţiilor, inclusiv SUA, ţări din Europa şi Asia, America Latină etc.

    Departamentul Comunicare şi Imagine al PL  

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com