• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  (interviu) Corina Fusu: „Preşedintele Republicii Moldova trebuie ales cât mai curând posibil”

    (interviu) Corina Fusu: „Preşedintele Republicii Moldova trebuie ales cât mai curând posibil”

    03.03.2012  

    S-a lansat în politică lăsând în spate o carieră de succes în jurnalism. În ultimii aproape trei a devenit unul din cei mai vizibili politicieni din ţara noastră, iar viitorul şi-l vede anume în acest domeniu. În interviul acordat, Corina Fusu, vicepreşedinte al Partidului Liberal, deputat, vorbeşte despre activitatea ei de acum, despre alegerea şefului statului, cum este liderul PL Mihai Ghimpu în calitate de şef, dar şi de ce aşteaptă primăvara.

    TRIBUNA: Doamna Fusu, în opinia Dvs. se va reuşi alegerea Președintelui Republicii Moldova? Sau vom avea alegeri parlamentare anticipate?

    CORINA FUSU: Cu certitudine trebuie să alegem Președintele Republicii Moldova cât de curând posibil, pentru că lucrul acesta ne oferă stabilitate, ceea ce înseamnă continuarea reformelor spre cursul european, spre semnarea Acordului de Asociere și de aderare a Republicii Moldova  la Uniunea Europeană.

    T: Cum trebuie să fie candidatul la funcţia de şef al statului pentru ca deputaţii PL să voteze pentru acesta?

    C. F: În viziunea partidului nostru, Președintele Republicii Moldova în primul rând trebuie să continue cursul de integrare europeană, cursul de reforme cum ar fi reformele în justiție, reforma Procuraturii Generale, reformele în Ministerul Afacerilor Interne, lupta cu corupția, Codul Educației, Codul Audiovizualului. Foarte multe proiecte de lege importante pe care Republica Moldova și le-a asumat vis-a-vis de instituțiile internaționale, instituțiile europene. E timpul să creeăm această stabilitate pentru a putea lucra profesionist în ceea ce și-a propus legislativul, dar și Guvernul Republicii Moldova.

    T: Pentru cine nu aţi vota în niciun caz?

    C. F: Partidul Liberal nu ar vota foști nominclaturiști din sistemul sovietic sau persoane care au ocupat funcții de conducere în timpul Uniunii Sovietice, dar nici persoane care au colaborat cu Partidul Comuniștilor din Republica Moldova. Acest criteriu este de asemenea unul esențial pentru noi, acest criteriu este înscris și în statutul Partidului Liberal, dar și în programul său de activitate.

    Bineînțeles că președintele Republicii Moldova trebuie să fie o persoană integră, o persoană care nu s-ar lăsa influențată de anumite curente politice, de anumiți lideri politici sau partide politice. Președintele Republicii Moldova trebuie să fie o persoană care ar lucra în interesul în primul și în primul rând al cetățeanului simplu și care ar avea un sentiment că el de fapt slujește cetățenii Republicii Moldova și trebuie să facă tot posibilul ca lucrurile în Republica Moldova să meargă spre îmbunătățirea vieții noastre, a tuturora.

    T: A renunțat PL definitiv la funcția de speaker?

    C. F: Acordul semnat de către membrii AIE rămâne încă vigoare. Președintelel Partidului Liberal Mihai Ghimpu niciodată nu s-a ținut de funcții, lucru pe care l-a demonstrat pe parcursul activității sale în ultima legislatură. Dumnealui este deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a cedat aceste funcții pentru a asigura o stabilitate și o mai bună înțelegere în cadrul AIE. Pentru noi important este să alegem Președintele RM.

    T: Credeți că dacă la conducerea Partidului Liberal ar veni Dorin Chirtoacă, PL ar câştiga mult mai mulţi alegători?

    C. F: Președitele PL la ultimul congres a fost ales Mihai Ghimpu. Dorin Chirtoacă este prim-vicepreședinte al partidului. Bineînțeles că și Dorin Chirtoacă este lider al PL. Dorin Chirtoacă trbuie să-și ducă la bun sfârșit mandatul de primar general al municipiului Chișinău, funcție care îi necesită foarte multă energie și timp. Sper, dar am și certitudinea, discutând cu alegătorii noștri că nu i-am dezamăgit până la momentul actual.

    T: Sunteţi mulţumită de cum evoluează lucrurile în Republica Moldova? Credeţi că Guvernul şi Parlamentul au făcut totul pentru a schimba în bine lucrurile în ţara noastră?

    C. F: Nu sunt foarte mulțumită și nici colegii mei cred că nu sunt mulțumiți. Sigur că putem da vina și pe criza constituțională și pe faptul că am avut în alegeri parlamentare de trei ori în ultimii doi ani. În plus, nu trebuie să uităm de situația pe care am găsit-o noi venind la guvernare pentru că 8 ani de guvernare autoritară au adus foarte multe prejudicii statului Republica Moldova, iar mai multe instituţii au devenit nefuncţionale. Mă refer aici la independența justiției, la legea cu privire la Procuratură, la faptul cât de greu decurge ancheta pe dosarul 7 aprilie, căci până astăzi nu am putut penaliza, nu am putut trage la răspundere, bineînțeles prin instanțele de judecată, pe cei care au păgubit Republica Moldova. Schimbarea doar la vârful piramidei nu înseamnă că poți să desfaci toate cărămizile acestei piramide și să le așezi în așa fel încât să avem instrumente, pentru ca instituțiile statului să devină credibile, cetățenii Republicii Moldova să înceapă a crede în jusțiție și aceste toate instituții să facă dreptate. Avem încă mult de muncit la acest capitol.

    T: Cum este Mihai Ghimpu în calitate de şef? Cum îl convingeţi atunci cînd consideraţi că nu are dreptate?

    C. F: Domnul președinte Mihai Ghimpu este un președinte care își asumă înteaga responsabilitate pentru partid. Consider că munca în partid este ca și a doua viață a lui. E ceva foarte important pentru el. Important pentru faptul că întreaga lui familie, fratele lui Gheorghe Ghimpu și-a dedicat și și-a jertfit chiar viața pentru idealurile naționale, idealuri ale democrației, idealuri ale integrității și consider că Mihai Ghimpu este unul dintre puținii politicieni din Republica Moldova în general care are idealuri și crezuri că se pot întâmpla lucruri bune. Printre aceste calități este o persoană remarcabilă și noi ne străduim, dar și el ne inspiră, să avem curajul să credem și să avem idealuri. Cum îl convingem? În convingem prin argumente. Are răbdarea să ne asculte și vreau să vă spun că toate deciziile importante despre care am vorbit și mai sus se iau în cadrul Biroului Politic al PL.

    T: Ce v-a oferit politica?

    C. F: Politica mi-a oferit multe lucruri. Este o experiență care te îmbogățește dacă știi să tragi învățăminte și știi să ai răbdare, să treci peste unele dificultăți. În primul rând m-a învățat să fiu mai puțin emotivă, să nu reacționez imediat și impulsiv la unele provocări sau să dau răspuns la unele întrebări. M-a învățat să fiu tolerantă față de alte opinii care sunt contrar opiniilor mele. M-a învățat să fiu mai organizată, să lucrez cu actele legislative și să inițiez și proiecte legislative.

    T: Aţi lucrat mulţi ani în jurnalism. V-aţi gândit să vă creaţi un blog, pentru a spune ceea ce vă doare, ceea ce credeţi că merită să ştie şi alţii?

    C. F: Da, sigur că pun mare preț pe toate rețelele de socializare. Nu am încă la moment un blog al meu, cred că am să mi-l creez neapărat, pentru că astea sunt condițiile de a-ți face cunoscute ideile. Pur și simplu încă nu am apucat să construiesc acest blog dat fiind faptul că și munca în Parlament este destul de complicată. Considerăm că deputații merită să aibă condiții de muncă pentru a fi mai eficienți şi mizez că Strategia de dezvoltare a Parlamentului va îmbunătăți condiţiile de munca ale deputaţilor. Mă refer aici și la asistenții pentru deputați, pentru că peste tot în lume, în toate parlamentele, deputatul are și asistenți care îi ușurează munca, așa încât acesta să se poate ocupa și de blog şi de multe alte lucruri.

    T: Știu că aveți o pasiune aparte pentru flori. V-ați făcut planuri pentru această primăvară, ce flori să plantați, să vă măriți grădina poate…

    C. F: În primul rând vreau să vă spun că am peste tot foarte multe flori. Am flori acasă, am flori aici în biroul din Parlament, am flori la mămica mea acasă. Îmi place să am grijă de ele. Îmi plac și florile care cresc la sol, la căsuța mea de vacanță. Din lipsă de timp, prefer să am flori care necesită mai puțină îngrijire, cum sunt de exemplu trandafirii, irișii, diferite plante ca arbuștii cățărători care înfloresc foarte frumos. În general, îmi place contactul cu natura, cu florile care sunt estetice și minunate prin corola lor. Ele chiar te încarcă cu energie pozitivă. Aștept cu nerăbdare primăvara ca să pot merge să îmi văd florile, căci printre primele vor răsări ghioceii, lalelele, narcișii. Toate acestea le am în grădină. De altfel, atât lalelele cât și narcișii nu necesită o îngrijire deosebită. Aștept cu nerăbdare primăvara, fiindcă mă reîmprospătez când întâlnesc natura și florile.

    T: Vă mulţumim!

    Aurelia Țurcanu, www.tribuna.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com