• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Panourile publicitare de pe benzile de separare a carosabilului vor fi demontate, iar sistemul de iluminare de la Porţile Oraşului va fi reabilitat

    Panourile publicitare de pe benzile de separare a carosabilului vor fi demontate, iar sistemul de iluminare de la Porţile Oraşului va fi reabilitat

    20.12.2011  

    Afișele publicitare de pe carosabil vor fi demontate, pentru a evita accidentele rutiere. Regula a intrat în vigoare încă acum jumătate de an, dar autoritățile locale din Chişinău au descoperit-o abia acum.

    Mai întâi de toate vor fi scoase panourile publicitare amplasate pe benzile de separare a carosabilului, în special cele de pe viaduct, bulevardul Dacia și drumul spre Aeroport. Peste o săptămână, vom afla locațiile afișelor care vor fi demontate în primul rând.

    „Am primit o asemenea sesizare de la Ministerul Transporturilor acum o lună. Am convenit să formăm o comisie mixtă în care vor fi incluşi reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, Ministerului Transporturilor, Primăriei şi ai agențiilor de publicitate. Vom examina fiecare panou în parte şi vom organiza dezbateri publice", a declarat viceprimarul Capitalei, Nistor Grozavu. În replică, Dorin Chirtoacă a accentuat că nu mai e timp pentru dezbateri şi că legea trebuie executată fără discuţii.

    Mai mult, primarul a anunțat că toate panourile urmează să fie inspectate, ca să fie excluse cele amplasate cu încălcări, și a dat indicaţii să nu fie prelungite autorizaţiile pentru anumite billboarduri.

    Subiectul abordat la Primărie l-a luat prin surprindere pe arhitectul-șef interimar al Chișinăului, Radu Blaj, care a auzit ieri prima dată despre această lege. „Nu putem lua, deocamdată, măsuri concrete fiindcă e nevoie de un studiu pentru a vedea care panouri trebuie demontate", a spus încurcat funcţionarul.

    Lumini pe drumul spre Aeroport

    În locul panourilor din drumul spre Aeroport, singurele surse de lumină pe timp de noapte, Chirtoacă a promis să reabiliteze sistemul de iluminare de la Porţile Oraşului spre Aeroport şi până la podul din Sângera. „Astfel, vom diminua riscul producerii accidentelor rutiere, dar şi vom spori imaginea Chişinăului", a precizat edilul.

    „Trebuie să fie un iluminat nou, eficient din punct de vedere energetic", a menţionat primarul. Întreprinderea Lumteh lucrează deja la elaborarea unui proiect de iluminare cu leduri, valoarea căruia ar putea ajunge la 10 milioane de lei. În același timp, Academia de Ştiinţe a Moldovei propune să fie instalate baterii solare pe stâlpii de iluminare.

    Prevederi legale

    Conform noii legi, billboardurile trebuie amplasate la cel puţin șase metri depărtare de drum sau la peste 150 de metri de la indicatoarele rutiere. În afară oraşelor, panourile publicitare trebuie să fie la o distanţă de 300 de metri unul de la altul.

    www.adevarul.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com