• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Victor Popa: „Valeriu Zubco e victima unui truc politic”

    Victor Popa: „Valeriu Zubco e victima unui truc politic”

    19.10.2011  

    Mâine, în şedinţa Parlamentului, vom afla dacă Valeriu Zubco va părăsi fotoliul de procuror general şi, dacă da, în ce mod se va întâmpla asta. Îşi va da el singur demisia? Va iniţia Lupu procedura? Ce va fi însă dacă Marian Lupu refuză şi va fi el însuşi demis din funcţia de preşedinte al Parlamentului, după cum a anunţat Vlad Filat? Există o înţelegere între PLDM şi PCRM? Sunt întrebări pe care le-au adresat jurnaliştii ziarului Timpul deputatului PL Victor Popa, expert în dreptul constituţional, Preşedintele Comisiei parlamentare juridice, numiri şi imunităţi.

    "Comuniştii nu sunt ceea ce crede Filat. Comuniştii vor merge cu Filat atâta timp, cât să-şi vadă de propriile interese. Cred că joi comuniştii cu plăcere îl vor detrona pe Marian Lupu, dar se poate ca Valeriu Zubco să demisioneze şi singur. Dacă Marian Lupu este demis din funcţia de preşedinte al Parlamentului, va veni un alt spicher, care oricum va cere demiterea lui Zubco. În cazul în care PLDM şi PCRM se vor aşeza la masa de negocieri pentru funcţia de procuror, se va discuta deja şi cea de şef al statului. În condiţiile lui Zubco, e preferabil să-şi dea el singur demisia. Oricum, Valeriu Zubco e victima unui truc politic. Referitor la alegerea unui nou procuror general, Filat a venit cu ideea depolitizării acestei instituţii. Potrivit art. 125 din Constituţie, procurorul e numit de Parlament la propunerea spicherului - adică dreptul de a propune pe cineva la funcţia de procuror general îi va reveni lui Marian Lupu. E o ruşine şantajul care a avut loc în Parlament din partea premierului Vlad Filat şi ceea ce se întâmplă în acest stat", a menţionat deputatul Victor Popa.

    www.timpul.md  

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com