• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Mihai Ghimpu: „Noi trebuie să susţinem persoanele cu dizabilităţi, creîndu-le toate condiţiile de trai şi activitate”

    Mihai Ghimpu: „Noi trebuie să susţinem persoanele cu dizabilităţi, creîndu-le toate condiţiile de trai şi activitate”

    03.12.2010  

    Cu prilejul Zilei Internaţionale a persoanelor cu dizabililtăţi, Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, Preşedintele Parlamentului, a donat copiilor de la Casa-internat pentru copii cu deficienţe mintale (băieţi) din oraşul Orhei un set de îmbăcăminte, dulciuri şi şi alte produse.

    Acţiunea, realizată cu suportul agenţilor economici autohtoni, se înscrie în seria de manifestări organizate de conducerea Republicii Moldova în cadrul decadei de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi, avînd drept scop manifestarea solidarităţii faţă de persoanele cu nevoi speciale, cunoaşterea experienţelor şi conştientizarea situaţiei acestora în efortul de a construi pentru ei o viaţă fără bariere.

    Instituţia din Orhei, patronată de Preşedintele interimar Mihai Ghimpu, este destinată copiilor cu disabilităţi mintale şi locomotorii severe, fiind unica de acest gen din ţară. În cadrul Casei-internat, cei circa 300 de copiii, cu vîrste cuprinse între 4 şi 18 ani, beneficiază de tratament medical şi recuperatoriu, activităţile didactice limitându-se la educaţia tehnologică şi artele plastice.

    Tot astăzi şeful statului a vizitat expoziţia cu vînzare a lucrărilor confecţionate de persoanele cu dizabilităţi, care a fost organizată de autorităţile naţionale în Palatul Republicii. Marea majoritate din lucrările procurate de Preşedintele Mihai Ghimpu au fost făcute cadou de şeful statului copiilor cu dizabilităţi, prezenţi la acţiunea respectivă. „Organizarea unor asemenea acţiuni este binevenită, dar avem încă foarte mult de lucru în direcţia respectivă.  Noi trebuie să susţinem persoanele cu dizabilităţi, creîndu-le toate condiţiile de trai şi activitate, deoarece fiecare cetăţean al Republicii Moldova trebuie să beneficieze de drepturile stipulate în Constituţie şi în direcţia respectivă vom activa în continuare”, a menţionat Mihai Ghimpu.

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com