-
Prima / Presa / Știri / Mihai Ghimpu a avut o întrevedere cu Daniel Yohannes, Preşedintele Corporaţiei Provocările Mileniului
Mihai Ghimpu a avut o întrevedere cu Daniel Yohannes, Preşedintele Corporaţiei Provocările Mileniului
18.10.2010Pentru Republica Moldova este foarte importantă asistenţa acordată prin intermediul Programului Guvernului SUA „Provocările Mileniului”, deoarece permite nu numai implementarea unui şir de proiecte majore pentru ţara noastră, dar constituie şi un semn de apreciere a politicilor democratice ale actualei guvernări, a declarat Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, preşedintele Parlamentului, în cadrul întrevederii de astăzi cu Daniel Yohannes, Preşedintele Corporaţiei Provocările Mileniului.
Preşedintele Mihai Ghimpu a mai menţionat că cooperarea în cadrul Programului consolidează parteneriatul strategic pe care Republica Moldova doreşte să-l construiască cu Statele Unite ale Americii în diferite domenii de colaborare.
În opinia şefului statului, implementarea proiectelor de tranziţie la o agricultură performantă şi reabilitare a reţelei de drumuri, pentru care au fost alocate de guvernul SUA 262 mln de dolari, sau altor programe comune, va avea un efect transformator asupra economiei Republicii Moldova, încurajînd şi stimulînd interesul companiilor atît americane, cît şi europene de a investi în ţara noastră.
„Avem nevoie de investiţii străine directe, mai cu seama că după alegeri suntem siguri că vom avea o stabilitate politică, care ne va permite să realizăm toate programele de modernizare a Republicii Moldova”, a accentuat Mihai Ghimpu.
În cadrul dialogului, Preşedintele Mihai Ghimpu a mai specificat că pentru Republica Moldova este foarte importantă şi semnarea proiectului Compact, fiind reiterat angajamentul nostru ferm de a obţine progrese semnificative în procesul de prevenire şi combatere a fenomenului trafic de fiinţe umane, astfel ca ţara noastră să avanseze din categoria Tier 2 Watch List a Departamentului de Stat. „Indiferent de alegerile, care urmează să se desfăşoare în ţara noastră, suntem determinaţi să implementăm „Compact” conform acordului şi în termeni stabiliţi”, a spus şeful statului.
Daniel Yohannes a accentuat că este satisfăcut de stadiul de implementare a proiectelor, menţionînd că Republica Moldova intră în lista celor 20 de state-model, în care Corporaţia implementează programele sale, datorită politicilor bune de guvernare. ”Toate proiectele, care urmează a fi implementate în Republica Moldova, sunt în beneficiul populaţiei. Vom depune toate eforturile, în comun cu autorităţile moldave, ca peste o perioadă de timp cetăţenii să simtă aceste beneficii la modul practic”, a specificat oficialul american.
Preşedintele Corporaţiei „Provocările Mileniului” a apreciat eforturile conducerii Republicii Moldova în procesul de democratizare şi dezvoltare a ţării, menţionînd că acestea vor beneficia şi în continuare de susţinere pe toate dimensiunile.
presedinte.md