-
Prima / Presa / Știri / Mihai Ghimpu a urmărit acţiunile militarilor Armatei Naţionale, implicaţi într-un exerciţiu practice
Mihai Ghimpu a urmărit acţiunile militarilor Armatei Naţionale, implicaţi într-un exerciţiu practice
02.10.2010Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, Comandant Suprem al Forţelor Armate, a urmărit astăzi acţiunile efectivului Armatei Naţionale, implicat în exerciţiul de comandament şi stat major "Turn-2010", care se desfăşoară la Centrul de instruire Bulboaca.
Şeful statului a apreciat pregătirea profesională a efectivului, demonstrată în cadrul fazei practice a exerciţiului, finalizată cu trageri de luptă, menţionînd că ostaşii au demonstrat o bună închegare a subdiviziunilor antrenate în aplicaţii, iar statele majore - profesionalism la dirijarea trupelor.
"Prestaţia militarilor în cadrul acestor exerciţii ne demonstrează că programul de pregătire profesională a militarilor este unul bine chibzuit şi corespunde exigenţelor timpului", a menţionat Comandantul Suprem al Forţelor Armate.
La exerciţiul "Turn" participă circa 500 de militari şi peste 50 unităţi de tehnică, efectivul utilizînd armamentul din dotare. La faza finală a aplicaţiilor, în premieră pentru Armata Naţională, a fost utilizat sistemul de artilerie autopropulsată "Nona".
În timpul aflării la Centrul de instruire Bulboaca, Preşedintele Mihai Ghimpu s-a familiarizat şi cu procesul de instruire a contingentului de militari, care urmează a fi detaşat în Forţele de menţinere a păcii din Zona de securitate, amplasată în raioanele de est al Republicii Moldova.