• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Mihai Ghimpu s-a întîlnit cu noii ambasadori acreditați în Moldova

    Mihai Ghimpu s-a întîlnit cu noii ambasadori acreditați în Moldova

    17.06.2010  

    Mihai Ghimpu a avut ieri o întrevedere cu noii ambasadori acreditați la Chișinău. Aceștia sunt Berthold Johannes, noul Ambasador al Republicii Federale Germania, Mariana Sutadi, noul Ambasador al Republicii Indonezia,  Ernesto Pinto-Bazurco Rittler Ambasador al Republicii Peru în Republica Moldova și cu Ho Dac Minh Nguyet, Ambasador al Republicii Socialiste Vietnam. Întrevederea a avut loc cu prilejul înmînării scrisorilor de acreditare în noua funcție.

    La întîlnirea cu Ambasadorul Germaniei Mihai Ghimpu a declarat că relaţiile cu Germania, stat lider al Uniunii Europene, prezintă un interes sporit pentru Republica Moldova şi poartă un caracter de parteneriat durabil şi constructiv.

    La rîndul său, Berthold Johannes a accentuat că programele de reformare, implementate de Alianţa pentru Integrare Europeană, creează un climat investiţional foarte atractiv, exprimîndu-şi încrederea că numărul investiţiilor germane în ţara noastră va spori.

    ,,Republica Moldova pledează pentru dezvoltarea unei colaborări reciproc-avantajoase pe multiple planuri cu ţările din Asia de Sud-Est, în general, şi cu Republica Indonezia, în special, deoarece aceasta a înregistrat în ultimele decenii succese considerabile în dezvoltarea sa economică,,.

    Declaraţia a fost făcută astăzi de Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, în cadrul întrevederii cu Mariana Sutadi, noul Ambasador al Republicii Indonezia. Mariana Sutadi a declarat că Indonezia este, de asemenea, interesată în dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi multilaterale cu Republica Moldova în diferite domenii. În acest context, noul Ambasador al Indoneziei în Republica Moldova a menţionat că reieşind din faptul că o pondere importantă în economiile ambelor ţări o deţine agricultura, ar fi binevenită stabilirea unei colaborări multilaterale în acest domeniu, care s-ar manifesta prin schimbul de experienţă în ceea ce priveşte aplicarea tehnologiilor agricole, folosirea sistemelor de irigare, pregătirea unor cadre calificate pentru agricultură etc.

    În cadrul întrevederii cu noul Ambasador al Republicii Peru în Moldova, Președintele Ghimpu a spus că Moldova este interesată în extinderea cooperării comercial-economice dintre cele două ţări, precum şi dezvoltarea relaţiilor culturale, ştiinţifice. Iar Ambasadorul i-a replicat cum că Republica Peru susţine procesele de democratizare promovate de Alianţa pentru Integrare Europeană, exprimîndu-şi încrederea că acestea se vor finaliza cu succes, transformînd Republica Moldova într-un stat democrat şi de drept.

    Republica Moldova pledează pentru extinderea cooperării comercial-economice bilaterale dintre țara noastră şi Vietnam considerînd că în această direcţie există un potenţial semnificativ, care nu este realizat pe deplin a precizat Ghimpu la întîlnirea cu Ho Dac Minh Nguyet, acesta din urmă a accentuat şi interesul ţării sale în dezvoltarea relaţiilor bilaterale, menţionînd că Vietnamul este interesat în aprofundarea acestora, în special în domeniile economic, cultural, educaţional, agrar. 

    Serviciul de presă al Președenției

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com