• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Mihai Ghimpu: Expertiza Academiei de Ştiinţe arată că CEC calculează eronat mandatele

    Mihai Ghimpu: Expertiza Academiei de Ştiinţe arată că CEC calculează eronat mandatele

    05.08.2009  
    Ion Ceban, preşedintele fracţiunii PL din Consiliul Municipal Chişinău, a prezentat jurnaliştilor concluziile oficiale ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei, căreia PL i-a solicitat expertiza metodologiei de calcul a mandatelor folosită de CEC: "Analiza matematică a metodei d'Hondt avantajează partidele mari şi defavorizează partidele mici. Alte metode de calcul al mandatelor demonstrează că PCRM ar obţine 47 de mandate de deputat."
    Mihai Ghimpu, preşedintele PL: "Comisia Electorală Centrală ne spune că mandatele de deputat se calculează în baza metodei d'Hondt. Am căutat în legislaţie şi nu am găsit nicăieri o asemenea precizare. Am consultat experţi de la Academia de Ştiinţe şi am constatat că modalitatea CEC de calculare a mandatelor este ilegală. În Constituţie se spune că fiecare vot are putere juridică egală, pe când în realitate CEC stabileşte valori diferite din punct de vedere al numărului de voturi pentru PCRM si celelalte partide. Numărul de voturi pentru un mandat  PL, de exemplu, este mai mare cu 750 comparativ cu un mandat PCRM.”
    Potrivit concluziilor Comisiei de experţi a AŞM, prezentate astăzi în conferinţa de presă a PL, distribuirea mandatelor urmează să fie următoarea: PCRM - 47 mandate, PLDM - 17 mandate, PL - 16 mandate, PDM - 13 mandate şi AMN - 8 mandate.
    În temeiul actului Comisiei de experţi, remis PL de către AŞM, miercuri, 5 august, PL a atacat la Curtea de Apel hotărârea CEC “Cu privire la aprobarea Şirului descrescător de voturi valabil exprimate şi stabilirea numărului de mandate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova între concurenţii electorali în urma alegerilor din 29 iulie 2009”. Cauza va fi examinată joi, 6 august, ora 11.00.

    (După UNIMEDIA)

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com