• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Interviu cu Mihai Moldovanu: „Ministerul Sănătății trebuie să dea tonul reformelor”

    Interviu cu Mihai Moldovanu: „Ministerul Sănătății trebuie să dea tonul reformelor”

    15.07.2014  
    Europa Liberă: Domnule Moldovanu, pentru că mai sunteți și politician, vreau să vă întreb ce părere aveți despre acest scandal cu microbuzele?”

    Mihai Moldovanu: „Oricum schimbări trebuiau să fie pentru că oamenii se plângeau practic permanent pe accesibilitatea la transportul public. Decizia pe care a luat-o primarul general este una bună și va veni ca să îmbunătățească accesul la transportul public din municipiul Chișinău.”

    Europa Liberă: Unii spun că e un început de campanie electorală. Le dați dreptate?

    Mihai Moldovanu: „Nu e adevărat. Primarul general, din câte știu, nu face campanie electorală, el, dimpotrivă, are grijă de cetățenii municipiului Chișinău.”

    Europa Liberă: Domnule Moldovanu, ați deținut funcția de vicepremier pe timpul cât a guvernat Alianța pentru Integrare Europeană, doi ani v-ați aflat în acest fotoliu și după ce a picat AIE-2, ați revenit la șefia Direcției Sănătate de la primărie. De unde se vede mai bine mersul reformei: de acolo sau de aici?

    Mihai Moldovanu: „Depinde ce vrei să faci când te afli într-o funcție publică. Se vede bine și de acolo, se vede bine și de aici. De acolo trebuia să dirijez activitatea mai multor ministere și atunci când apăreau probleme sigur că mă implicam, iar aici la municipiu, la Direcția Sănătate, trebuie eu singur să fac aceste reforme.”

    Europa Liberă: Și dacă ar fi să dați o notă acestei reforme?

    Mihai Moldovanu: „Depinde. Atunci când eram la guvern, dacă vorbesc de domeniul sănătății, nu prea am văzut mari reforme. De când sunt aici, vorbesc despre activitatea mea la Direcția Sănătate, am început aceste reforme, dar cunoașteți dumneavoastră care este mecanismul de aprobare a strategiilor în municipiul Chișinău, este Consiliul Municipal. Și aici trebuie să discuți foarte mult, să îi convingi pe toți, sunt diferite fracțiuni în Consiliul Municipal, noi vom duce până la sfârșit ceea ce ne-am propus.”

    Europa Liberă: Sondajele de opinie arată nemulțumirea majorității pacienților în privința calității serviciilor medicale. De ce de atâția ani tot vorbim despre calitatea proastă a acestor servicii?

    Mihai Moldovanu: „Aveți dreptate, există această problemă care ține de calitatea serviciilor medicale. În primul rând, trebuie să încep de la aceea că practic în sistemul de sănătate nu prea s-au făcut mari investiții decât în unele instituții. Sigur că simplul cetățean, pacientul, atunci când vine la medic vrea să fie ascultat, vrea să fie investigat, vrea să îi fie prescris un tratament adecvat și ca rezultat să i se îmbunătățească starea de sănătate. Acest lucru nu se prea întâmplă pentru că nu prea avem dotate instituții medicale așa cum ne dorim cu toții, la standarde europene, nu prea avem condiții bune pentru pacient și nu în ultimul rând nu avem condiții bune pentru medici.

    Eu aș putea să vă vorbesc la capitolul acesta ce ține de municipiul Chișinău. În anul curent Consiliul Municipal a alocat un buget de două ori mai mare față de 2013. Dacă în 2013 bugetul pe Direcția Sănătate era de 36 de milioane de lei, în anul acesta e de 60 de milioane de lei. Dacă fac referire la anul trecut, avem bani mulți la capitolul modernizare, aici mă refer la investiții în reparații și dotare cu utilaj medical. Cu toate acestea, eforturile sunt, sunt eforturi mari, însă calitatea rămâne a fi încă joasă.”

    Europa Liberă: Și scuza dumneavoastră care e?

    Mihai Moldovanu: „Scuza mea este că ne trebuie mulți mai mulți bani, ca să motivăm lucrătorii medicali. Declarații politice au fost multe, anul trecut se promiteau 10 mii de lei salariu pentru lucrătorii medicali, vedeți că nu s-a întâmplat așa ceva, abia anul acesta majorăm salariul, iată acum, de la 1 iulie, cu 21%, ceea ce este nesemnificativ. Medicii practic nu vor simți această majorare. O altă problemă pe care o avem acum, din 1 iulie, odată cu majorarea salariilor, ține de insuficiența finanțelor în unele instituții medicale. Deci, există documente care ne obligă să majorăm salariul, însă instituțiile nu au bani. Și iată de aici începe: salariul prost al lucrătorilor medicali, condițiile proaste în instituțiile medicale, condițiile proaste pentru angajații din sistem – aceștia și sunt factorii care duc la calitatea proastă a serviciilor medicale.”

    Europa Liberă: Aruncați piatra în grădina guvernului, tocmai de acolo de unde ați revenit.

    Mihai Moldovanu: „Eu am recunoscut și la început, când am spus că într-adevăr de acolo se vede mai bine pentru că de acolo se dirijează cu finanțele în sistemul de sănătate și nu numai. Sigur că este o problemă ce ține de finanțarea instituțiilor medicale.”

    Europa Liberă: Domnule Moldovanu, de ce mai sunt multe spitale inclusiv în municipiul Chișinău ineficiente?

    Mihai Moldovanu: „Iată, vă spuneam de acea reformă pe care noi am început să o promovăm în municipiul Chișinău, este vorba de Strategia de reformare și dezvoltare a sistemului municipal unde se preconiza să facem câteva optimizări, spre exemplu, Spitalul Clinic Municipal nr. 4 și Maternitatea Municipală nr. 2 trebuiau să fuzioneze cu un spital mare, Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”. A fost luată și decizia Consiliului Municipal, dar s-a început de la guvern că va fi atacată în instanță, nu este legală, că nu știu ce. Și iată aceste blocaje până în prezent există și noi nu putem să mergem înainte.

    Dar intențiile sunt pentru a schimba lucrurile. Aveți perfectă dreptate, când spuneți că unele spitale nu sunt eficiente. Aceasta vrem să facem, ca să schimbăm mecanismul de finanțare, să schimbăm calitatea serviciilor, dar aceasta trebuie să aibă loc numai prin efectuarea unor optimizări în sistem.”

    Europa Liberă: Ar exista anumite neînțelegeri între dumneavoastră și ministrul Sănătății?

    Mihai Moldovanu: „Sigur că da. Nu pot să nimeresc la ministrul Sănătății de un an de zile. M-am și înscris la el la audiență, l-am și sunat la telefon, nu îmi răspunde. Doar de câteva ori ne-am întâlnit public, ne-am salutat, dar nu am putut să discutăm pe dimensiunea reformelor.”

    Europa Liberă: E o rivalitate politică?

    Mihai Moldovanu: „Nu știu, cred că e un moft al ministrului Usatîi.”

    Europa Liberă: Și pierde domeniul sănătății, dacă există aceste neînțelegeri.

    Mihai Moldovanu: „Sigur că da. Vreau să vă spun că în prezent, ca niciodată, sistemul de sănătate este neconsolidat. Eu cred că nu a mai fost o asemenea situație în sistemul de sănătate, de la 1990 încoace. Și aceasta este vina ministrului Sănătății, care pe alocuri dă dovadă de necompetență.”

    Europa Liberă: Iar ministrul Sănătății ar putea spune că e vina lui Mihai Moldovanu.

    Mihai Moldovanu: „Dacă ar fi Mihai Moldovanu acolo unde e ministrul Sănătății, atunci am vedea cum ar sta lucrurile. Să mă înțelegeți corect, nu vreau să fac ceva ca să nu susțin politicile pe care le promovează Ministerul Sănătăţii. Dimpotrivă, Ministerul Sănătăţii trebuie să fie acel care să dea tonul reformelor. Iar noi, acei care stăm mai jos, municipiul Chişinău, municipiul Bălţi, raioanele, să ajutăm la aceste reforme. Vedeţi, când de jos în sus vin aceste propuneri de reformare a sistemului, iar ministerul încurcă, nu înţeleg atunci care este rolul Ministerului Sănătăţii, de fapt.”

    Europa Liberă: Şi cum aţi putea găsi limbaj comun? În ce condiţii?

    Mihai Moldovanu: „Să discutăm şi dumnealui să înţeleagă că aceste reforme trebuie făcute. Posibil că există o problemă la dumnealui că a încercat atunci să facă acele reforme, doi ani în urmă, la spitalele republicane, nu i-a mers, posibil că şi acesta este un motiv.”

    Europa Liberă: Unii spun că se duce lupta pentru votanţi, pentru că ar exista peste 3 000 de lucrători medicali şi fiecare vot contează.

    Mihai Moldovanu: „Această luptă nu trebuie să fie făcută prin învinuirea unui conducător învinuindu-l pe celălalt. Dimpotrivă, prin ceea ce faci în sistem. Dacă faci ceva şi doctorii văd, atunci te susţin. Dacă nu faci nimic şi numai te plimbi în afara hotarelor ţării, atunci ce votaţi sunt? Nu ştiu dacă este corect să spunem că ne luptăm. Nu, eu nu mă lupt pentru votanţi. Mai avem până începe campania electorală.  ”

    Europa Liberă: Domnule Moldovanu, dar lupta cu corupţia se duce la modul serios şi în sistemul sănătăţii sau se mimează? Pentru că iarăşi lucrătorul medical rămâne a fi printre cei corupţi. Și doctorii, surorile, asistentele medicale se supără, când le spui că sunt şi ei corupţi.

    Mihai Moldovanu: „În primul rând, trebuie să clarificăm, când vorbim despre corupţie şi luare de mită sau plăţi neformale. Corupţia nu poate fi printre lucrătorii medicali, printre asistenţii medicali. Corupţia este la nivel înalt, la nivel de luare de decizii mari.”

    Europa Liberă: Acolo e spălare de bani.

    Mihai Moldovanu: „Dar aceasta e corupţie. Iar acolo unde se dă 100-200 de lei, putem să vorbim de luare de mită. Acum vreau să încep din altă parte să discutăm această problemă. S-a lansat această campanie, lupta cu plăţile neformale. Cine a declanșat această luptă? Ministerul Sănătăţii? Ministrul care are dosare penale? Este el în drept? Are drept moral de a face această campanie?”

    Europa Liberă: Dar pe timpul când eraţi vicepremier, CNA zicea că aţi fi avut şi  dumneavoastră dosar penal acolo.

    Mihai Moldovanu: „Eu pot şi acum să am, habar nu am. Nu m-a invitat nimeni deocamdată la CNA. Nu am fost niciodată, habar nu am: este nu este. La noi cam aşa e: poţi să ai şi poţi să nu ai. Dar din câte cunoaşteţi, public n-a fost declarat nimic că am ceva, ceea ce nu putem spune despre ministrul Sănătăţii. Acum, ca să vorbim despre mită sau despre corupţie în sistem, trebuie să vedem care sunt factorii ce duc la apariţia acestui fenomen.”

    Europa Liberă: Şi dumneavoastră veți spune că e salariul mic.

    Mihai Moldovanu: „Şi salariul mic, şi condiţiile hoteliere în spitale, şi condiţiile pentru doctori, şi accesibilitatea la serviciile medicale de înaltă performanţă – iată cum se formează mita. Medicul având un salariu mic, pacientul neavând acces la unele servicii performante,  dar numai la un anumit număr care este contractat de către companii, medicul este pus în situaţia să-i zică pacientului: „Uite, nu am eu îndreptare la investigaţia ceea, dar văd cum am să fac”. Deci, dacă vrem să luptăm cu plăţile neformale în sistem, trebuie să schimbăm mecanismul de finanţare a instituţiilor medicale, să mărim accesul populaţiei la serviciile medicale calitative şi mai apoi să cerem de la medici ca ei să fie corecţi în raport cu pacienţii.”

    Europa Liberă: Dar dumneavoastră, în calitate de şef al Direcţiei Sănătate de la primărie, ce salariu ridicaţi?

    Mihai Moldovanu: „Salariul meu este de 4 300 lei. ”

    Europa Liberă: Şi vă descurcaţi cu aceşti bani?

    Mihai Moldovanu: „Salariul e ca şi la toţi ceilalţi. Dar ce, un lucrător medical are un salariu mai mare decât 3000, 3500 – 4500 lei? Cam acesta este salariul mediu al unui medic care are un stagiu de muncă de 20-25 de ani.”

    Europa Liberă: Mai practicaţi şi alte afaceri?

    Mihai Moldovanu: „Afacerile care au fost prin presă, dar de acolo nu prea am venituri.”

    Europa Liberă: De ce?

    Mihai Moldovanu: „Aşa este economia la noi, se lucrează cum se lucrează.”

    Europa Liberă: Şi pentru că vorbeam de lupta cu corupţia la nivel de municipalitate, această luptă cum se dă?

    Mihai Moldovanu: „Noi susţinem acea campanie care a fost lansată de către minister şi de Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Încercăm să intervenim în fiecare situaţie, avem diferite discuţii în instituţiile medicale, dar problema există. Cine vine să declare că, uite, mi s-au cerut bani? E foarte greu să combaţi acest fenomen în momentul când te lupţi de unul singur. Pacientul nu vrea să participe la acest proces de combatere.”

    Europa Liberă: Spitalele din ţară şi din municipiu ar putea primi bani în funcţie de performanţele înregistrate?

    Mihai Moldovanu: „Demult trebuia să trecem la acest mecanism de performanță și nu mecanismul de finanțare să fie cel care e până acuma. Da, s-a introdus un nou sistem de contractare în spitale, un sistem nou, dar el nu este eficient. El este ineficient. Sunt mult mai multe probleme pe care trebuie să le rezolvăm după alegerile parlamentare.”

    Europa Liberă: Şi, pentru că suntem în toiul verii, comerţul stradal a devenit un fenomen periculos pentru sănătate. Ce întreprindeţi, ca să punem punct acestei discuţii?

    Mihai Moldovanu: „Această problemă de comerţ stradal rămâne a fi nerezolvată, pentru că poliția nu mai este în subordinea Primăriei şi politic este în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, iar dumnealor nu se implică în combaterea acestui comerţ stradal. Se depun eforturi la nivel de primărie prin Direcția Comerţ, prin alte posibilităţi sau forţe pe care le care primăria de a combate acest fenomen, dar atâta timp cât există acest gol în legislaţie şi amenzile sunt foarte mici, e foarte greu să combaţi comerţul stradal.

    Iar în perioada estivală, în perioada de vară sigur că este foarte periculos să procuri produse din stradă, cu atât mai mult că multe din aceste produse care se vând în stradă sunt uşor alterabile şi pot dăuna sănătăţii.”


    sursa: europalibera.org
    15 iulie 2014
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com