La începutul săptămânii curente s-au împlinit cinci ani de la tragicele evenimente din 7 aprilie 2009, soldate cu moartea unui tânăr şi cu torturarea a sute de tineri în comisariatele de poliţie. Cu mare regret, a trebuit să constatăm că în aceşti cinci ani nu ne-am mişcat cu nici un pas înainte în elucidarea cazului respectiv, iar vinovaţii rămân nepedepsiţi. Şi când spun acest lucru am în vedere nu doar poliţiştii care au bătut și au schingiuit tinerii, ci şi pe acei provocatori, care au deturnat protestele paşnice ale tinerilor, dar şi pe acei care au stat în spate, dând ordinele de rigoare.

De fapt, ce s-a făcut în aceşti cinci ani? Cred că nu voi greşi dacă voi spune că, în mare parte, s-a mimat o anchetă, în realitate încercându-se să se ascundă adevărul despre 7 aprilie. Am urmărit la televizor cum foşti demnitari comunişti intră şi ies de la procuratură, fac declaraţii de presă şi afişează o trufie care, cel puţin pentru mine, este neînţeleasă. O atitudine similară o au şi mulţi dintre acei care acum reprezintă puterea, iar atunci erau în opoziţie şi care, de asemenea, au fost audiaţi de către procuratură. Majoritatea dintre ei apar în faţa presei şi, probabil, în faţa procurorilor cu declaraţii şablon, bine gândite din timp, iar unica lor grijă este ca depoziţiile şi opiniile exprimate de dânșii să camufleze şi mai mult adevărul, să nu-i dea nicio şansă să iasă la iveală. Şi nu exagerez deloc când afirm că atât guvernarea comunistă, cât şi actuala guvernare nu au avut şi nici nu au interesul să se afle adevărul despre 7 aprilie. Or, şi comuniştii, şi actualii guvernanţi au avut toate posibilităţile pentru a duce ancheta în acest dosar la finalizare.

Ca să fiu înţeles corect, voi preciza un lucru: orice specialist în domeniu ştie că cel mai uşor e să descoperi o crimă imediat după săvârșirea ei, deoarece există o mulţime de urme, de probe, de indicii. Cu timpul, devine tot mai greu şi mai greu să te descurci în cele întâmplate. Dar cu ce s-au ocupat comuniştii din aprilie şi până în septembrie 2009, perioadă în care au deţinut întreaga putere în stat? Pentru cei care au uitat, voi aminti: în acea perioadă, comuniştii au inventat tot felul de povești despre agresori din exterior, care s-ar fi implicat în treburile interne ale Republicii Moldova, au multiplicat scenarii halucinante despre provocatorii politici din interior, turnând chiar şi un film în acest sens, au declanşat o amplă campanie de discreditare a tot ce era atunci anticomunist etc. Adică, au schimbat intenţionat accentele ca să distragă atenția de la tinerii maltratați la ordinul lor. Mai mult decât atât, au apărut ulterior informaţii că, după acest paravan creat artificial, comuniştii au desfășurat o întreagă operaţiune de ştergere a urmelor acelor crime, ca nu cumva să poată fi traşi la răspundere. Prin aceasta se şi explică îndeosebi calmul şi dispreţul cu care ei au tratat şi mai continuă să trateze ancheta în dosarul 7 aprilie.

Nu mai breji sunt şi exponenţii actualei guvernări, acei care au preluat ancheta după schimbarea puterii. Vă mai amintiţi cu cât fast a fost lansată activitatea unei comisii parlamentare speciale care a anchetat acest caz, dar şi a unei comisii guvernamentale pentru reabilitarea victimelor acelor evenimente? Cu ce s-a soldat activitatea Comisiei parlamentare? Cu un raport steril, care a generat mai multe întrebări decât a oferit răspunsuri. Cu ce s-a soldat activitatea Comisiei guvernamentale? Cu câteva acţiuni populiste, care au avut drept scop de a face imagine unor politicieni. Apropo, populismul continuă să fie la ordinea zilei şi în prezent. Cât face în acest sens iniţiativa legislativă a liberal-democraţilor privind anularea termenului de prescripţie în dosarul 7 aprilie! În realitate, în spatele tuturor acestor acţiuni se ascunde nedorinţa de a scoate la iveală adevărul şi, în genere, de a plasa 7 aprilie în conştiinţa naţională, oferindu-i locul pe care-l merită. Astfel, pentru mine este total neclar de ce până acum nu a fost înălţat acel monument dedicat evenimentelor din 7 aprilie. Se zice că nu sunt bani, dar aici apare altă întrebare: cum pentru reparaţia Parlamentului, pentru majorarea salariilor judecătorilor şi procurorilor, pentru ca deputaţii să-şi construiască locuinţe la preţ redus se găsesc bani, iar pentru un monument cu adevărat istoric nu se găsesc? Până la urmă, cred că e vorba de atitudine, iar această atitudine se numește – nepăsare.

Cu riscul de a fi acuzat de lipsă de modestie, voi spune că în aceşti ani doar Partidul Liberal a avut o poziţie corectă în raport cu cele întâmplate în aprilie 2009. Anume la iniţiativa liberalilor ziua de 7 aprilie a fost denumită Ziua Libertăţii, anume liberalii s-au implicat şi au susţinut victimele şi familiile celor care au avut de suferit de pe urma acelor tragice evenimente, anume liberalii au cerut constant urgentarea anchetei şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Dintre partidele cu pondere, numai Partidul Liberal are interesul ca adevărul despre 7 aprilie 2009 să iasă la iveală şi, probabil din această cauză, PL n-a avut niciodată acces la instrumente reale privind investigaţiile în acest dosar. Însă nimic în lume nu este veşnic şi, prin urmare, nici cei care au făcut şi fac în continuare tot posibilul ca dosarul 7 aprilie să rămână pe linie moartă, nu vor fi veşnic la putere şi nu vor putea influenţa starea de lucruri. Iar aceasta înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieşi la suprafaţă. Important este să nu ne pierdem speranţa şi să credem cu tărie că ziua pe care o aşteptăm va veni neapărat.

Autor: Veaceslav Untilă, Vicepreședinte PL
Timpul, 11 aprilie 2014  
www.timpul.md