• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Mihai Ghimpu cheamă colegii de Alianţă în „leagănul dragostei“

    Mihai Ghimpu cheamă colegii de Alianţă în „leagănul dragostei“

    25.02.2013  

    Mai în glumă, mai în serios, în cadrul acţiunii tineretului liberal „Dragobetele sărută fetele“, liderul PL Mihai Ghimpu a spus că a obosit de Alianţă şi şi-a chemat colegii în „leagănul dragostei“ pentru a uita de ură.

    Astăzi, tineretul liberal a organizat acţiunea „Dragobetele sărută fetele“. La eveniment a participat şi liderul PL Mihai Ghimpu, care nu a ezitat să sărute activistele din partid, dar şi doamnele care au venit în scuarul Arcului de Triumf şi Piaţa Marii Adunări Naţionale.

    Totodată, Mihai Ghimpu spune că este dezamăgit de recentele discuţii cu colegii de Alianţă. „ Am văzut că ieri deja a fost luată o decizie. Trebuie dialog, negocieri, compromis şi apoi decizie. Dar când vii în cu decizia şi spui că asta e. Care negocieri, care dialog? Păcat, eu am aşteptat alceva“, a afirmat Mihai Ghimpu.

    Liberalul a venit însă şi cu soluţii. „În leagănul ăsta (n.r „leagănul dragostei“ instalat în Piaţa Marii Adunări Maţionale) îi invitaţi pe cei doi şi aşezaţi-ne în leagănul ăsta.  Poate aici cumva ne mai trece ură şi se apropie sentimentul, dragostea, dragostea faţă de popor! Eu am obosit. Am obosit de Alianţa aceasta de relaţiile acestea. Şansă de împăcare este. Ea este ca speranţa nu moare niciodată, dar ea poate da rezultate când faci o analiză, când se vede ce-a fost bun şi ce-a fost rău şi când se alege neghina de grâu. Atunci când vezi oamenii şi nu doar pe tine atunci sunt şanse. Din păcate, când te vezi numai pe tine sunt puţine şanse de a găsi soluţii“, a declarat liderul PL.

    Cu ocazia zilei de 24 februarie, tineretul liberal a împărţit abţibilduri în formă de inimă şi au invitat cuplurile să se sărute în „leagănul dragostei“ şi să-şi facă declaraţii de dragoste. „Am pregătit concursuri pentru tineri, băieţii vor săruta fetele. Vrem să-i felicităm pe toţi cu această zi românească. Le dorim tuturor multă dragoste, iar celor care nu au o perche s-o găsească“, a explicat Ludmila Tomoreţ.

    www.adevarul.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com