Astăzi, în şedinţa Parlamentului a fost prezentat Raportul Comisiei de anchetă în cazul incidentului din 23 decembrie 2012. În cele câteva săptămâni de activitate, membrii Comisiei au audiat aproape 80 de persoane şi au efectuat o multitudine de acţiuni cvasi-procedurale, în scopul elucidării circumstanţelor cazului funest din ajunul Crăciunului.

În calitate de participant activ la lucrările Comisiei, trebuie să menţionez gradul înalt de implicare şi scrupulozitate al membrilor comisiei, însă, simultan, îmi exprim regretul că organele de drept nu au dat dovadă de diligenţa necesară pentru a investiga, cel puţin la fel de aprofundat, evenimentele din acea zi.

Nu aş fi crezut vreodată că instituţiile statului Republica Moldova sunt incapabile să gestioneze asemenea cazuri. Nu pot crede că parlamentarii membri ai Comisiei, deşi cu o anumită experienţă fiecare, ar fi mai versaţi în domeniul investigaţiilor operative decât colaboratorii competenţi, pe care îi avem în toate structurile de forţă.

Cu toate acestea, instituţiile menite să asigure legalitatea şi ordinea de drept nu au fost capabile, nici până la această dată, cel puţin să formuleze unele concluzii intermediare sau să întreprindă măsuri de investigaţie oportune.

Din păcate, cazul din „Pădurea Domnească” a evidenţiat, a câta oară!, funcţionarea dezastruoasă a instituţiilor statului şi faptul că suntem încă departe de un stat de drept, în care instituţiile statului îşi fac datoria, în afara ingerinţelor politice sau altor factori de presiune.

Până în prezent, în organele puterii executive este perpetuat sistemul comunist al indicaţiilor telefonice apodictice, asemănător cu cel al conducerii, cu mână de fier, al prim-secretarilor.

Este evident antagonismul comuniştilor faţă de valorile democratice, însă desconsideraţia principiilor elementare ale democraţiei, de către unii promotori ai integrării europene şi edificării unui stat de drept, developează ipocrizia şi scârnăvia morală a acestora.

Din păcate, mulţi demnitari nu au înţeles, nici astăzi, că democraţia are şi unele reguli nescrise, neonorarea cărora implică şi o răspundere politico-morală.

Cu părere de rău, niciuna din persoanele publice implicate în incidentul supus investigării nu a considerat de cuviinţă să-şi asume responsabilitatea morală pentru abaterile deontologice comise, nimeni dintre funcţionarii participanţi la vânătoarea ilegală nu a depus cerere de demisie sau, cel puţin, de suspendare din funcţie. Iar acolo, unde a existat lipsă de transparenţă şi chiar tăinuire, din câte înţelegem până acum, şi-a făcut loc şi „măria sa, minciuna”.

Pornind de la dorinţa de a părea în faţa societăţii total imaculaţi, protagoniştii noştri s-au încurcat cu totul în declaraţii şi detalii ale năzdrăvăniei colective, lăsând loc pentru foarte multe interpretări şi comentarii, alimentându-mi convingerea fermă că a existat cu adevărat ilegalitate, tăinuire şi minciună.

Presa ne-a prezentat, în aceste zile liste lungi, cu persoane participante la vânători dubioase pe teritoriul rezervaţiei ştiinţifice „Pădurea Domnească”, printre care se regăsesc foşti şi actuali miniştri, deputaţi, judecători, procurori, persoane cu (înalte) funcţii de răspundere etc.

La fel, ca şi în vremurile nefaste, nu prea îndepărtate, când întreaga „verhuşcă” partinică şi decizională îşi dădea întâlnire la partidele de vânătoare, discipolii acestora din ziua de azi, nu (re)cunosc amoralitatea „sabantui”-urilor în arii protejate de stat, în compania unor personaje contraindicate.

Cum poate fi apreciată imparţialitatea justiţiarilor care vânează alături de justiţiabili, prestanţa aleşilor poporului care chefuiesc împreună cu oameni de afaceri sau activitatea colaboratorilor silvici care împuşcă laolaltă cu braconierii?

Din nenorocire, acest stil de viaţă boemă, accesibil doar protipendadei cu conexiuni politice, dar fără apartenenţă consecventă, moştenit de la prim-secretarii de partid comunist, a fost înzecit multiplicat pe timpul ultimei guvernări comuniste a clanului Voronin. Anume, în timpul „domniei” sale, Republica Moldova a devenit, de facto, unicul stat fără rezervaţii ştiinţifice, acestea fiind transformate, prin mâna largă a premierului Tarlev, în rezervaţii naturale, pentru a oferi şefului său posibilitatea să braconeze în voie.

Sunt convins că, dacă nu ar fi fost ajutat de (noii) săi prieteni politici, să evite înfăţişarea în faţa Comisiei de anchetă, liderul comuniştilor ne-ar fi putut oferi informaţii preţioase referitoare la vânătoarea din preferata dumnealui rezervaţie „Pădurea Domnească”?

Dar n-a fost să fie, pentru că vedem, cu ochiul neînarmat, că în aceste zile Voronin este pregătit cu acribie pentru rolul impropriu de „înger salvator” al tuturor moldovenilor.

Persoane avizate susţin că în perioada mandatului tovarăşului Voronin, toate vânătorile „de elită” erau supravegheate personal de către primul dintre primii secretari şi nu se desfăşurau cu excese inimaginabile ale tehnicii securităţii şi cantităţii impunătoare de trofee dobândite.

Deşi legea interzice expres vânatul la mai puţin de 500 de metri de frontieră, martorii declară în unison, că locul preferat al lui Voronin, în rândul ţintaşilor, era chir primul de la Prut, la 2-3 metri de chinuita apă dintre fraţi.

Îmi este greu să mi-l închipui pe Voronin, plimbându-se cu puşca încărcată, pe malul Prutului, imaginându-se, poate, în rol, de ultim bastion în calea „românismului expansionist” sau, poate, pur şi simplu, septuagenarul comunist, căuta în adâncul apelor inspiraţia pentru o ultimă salvă eroică?

De-o fi aşa sau altfel, nu trebuie să ne mire faptul, că structura dominantă în viaţa politică a Republicii Moldova a rămas neschimbată chiar şi după 20 de independenţă: politrucii de ieri şi-au primenit cu succes hainele democraţiei şi valorilor europene şi continuă să ia decizii în sânul naturii, între două focuri de armă şi un pahar cu vin…. sau, poate, vodcă.

Blogul deputatului Valeriu Munteanu http://munteanu.md/