• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Ședința plenară a experţilor CEE a ONU şi Grupului de lucru pentru elaborarea Studiului III de Performanţe în domeniul protecției mediului în Republica Moldova

    Ședința plenară a experţilor CEE a ONU şi Grupului de lucru pentru elaborarea Studiului III de Performanţe în domeniul protecției mediului în Republica Moldova

    05.02.2013  

    În perioada 5-13 februarie 2013 în ţara noastră se va afla în vizită oficială de lucru misiunea Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE ONU) în scopul elaborării celui de-al treilea Studiu de performanţe în domeniul protecţiei mediului pentru Republica Moldova. Primul Studiu de acest fel în Republica Moldova a fost elaborat în anul 1998, iar cel de-al doilea în 2005. Atît primul studiu de performanţă cît şi al doilea au constituit un mijloc esențial de identificare a problemelor de mediu la nivel naţional,  de îmbunătățire a activităților de management de mediu, schimb de experiență cu ţările din regiune, un instrument de monitorizare a progresului atins la o anumită etapă, o evaluare în context regional și global și au contribuit la determinarea următorilor pași pentru dezvoltare şi cooperare.

    Realizarea Studiului are drept scop evaluarea progresului realizat de ţară în domeniul protecției mediului, în perioada implementării recomandărilor celui de-al doilea Studiu de performanță (2005 - prezent). Evaluarea se va axa pe progresul realizat în domeniul reducerii nivelului de poluare a mediului, gestionării raționale a resurselor naturale, integrării aspectelor de mediu în sectoarele economiei naționale, promovării și implementării politicii de mediu și a strategiilor existente.

    Astăzi, 5 februarie 2013, în incinta Ministerului Mediului s-a întrunit ședința cu experţii CEE ONU în cadrul căreia a fost prezentată situația în domeniul mediului, conform capitolelor stabilite în Studiul de performanță. Şedinţa, la care participă membrii grupului de lucru responsabili pentru elaborarea celui de al treilea Studiu de performanţă în domeniul protecţiei mediului pentru Republica Moldova, a fost deschisă de Gheorghe Şalaru, ministru al mediului, care în cuvîntul de salutare a  colegilor și oaspeţilor, a făcut o incursiune în istoria realizării studiului, menționînd că  în anul 2011, la Conferinţa Miniştrilor de Mediu a fost  declarată continuarea elaborării Studiilor de performanță în domeniul protecţiei mediului în ţările din regiune și că evenimentul de astăzi este un rezultat al implementării declarației ministeriale. În acest context, dl. ministru Gh.Șalaru n-a ezitat să-și exprime mîndria că Republica Moldova este prima ţară după Conferinţa de la Astana, care deschide cel de-al treilea ciclu de Studii de performanţă în domeniul mediului. Este important sa menţionăm că Studiul trei va include pentru prima dată evaluarea aspectelor de schimbări climatice şi economia „verde”.

    Una din priorităţile de activitate în Programul de activitate al Guvernului „Integrare Europeană: libertate, democraţie, bunăstare” este integrarea europeană. Astfel, Studiul trei de evaluare a performanţelor de mediu la această etapă este o necesitate care va permite identificarea plasamentului Republicii Moldova în domeniu şi ce trebuie să întreprindem pentru a înlătura neajunsurile. Realizarea Studiului de performanţă capătă o importanţă dublă, deoarece, în prezent Republica Moldova este în procesul de negociere a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, iar 3 Capitole ţin de competenţa Ministerului Mediului, şi anume, „Mediu”, „Schimbări climatice” şi „Mineritul”, care conţin peste 30 Directive de mediu, cu termene de implementare de la 3 ani pînă la 10 ani.

    ”În acest sens, doresc să aduc doar un exemplu: pentru Capitolul de Mediu (25 Directive) din Acordul de Asociere au fost estimate costuri pentru implementare de aproximativ €23 800 000. Aceste costuri includ doar cheltuielile administrative și implică evaluarea situației curente, elaborarea legislației și altor instrumente de politici, dezvoltarea capacităților instituționale necesare. Din aceste considerente, studiul de performanţă încă o dată va accentua importanţa aspectelor de mediu la nivel naţional. Doresc să subliniez faptul, ca atît din partea responsabililor pe Capitole, cît şi din partea experţilor Comisiei Economice pentru Europa a ONU, solicit obiectivitate şi corectitudine în procesul de evaluare, în special la stabilirea recomandărilor finale. Ele trebuie să devina un document important pentru activitatea noastră de viitor, dar si o bază pentru iniţierea noilor proiecte în domeniile prioritare, cum ar fi protecţia resurselor de apă, managementul deşeurilor, utilizarea surselor de energie regenerabilă, economia verde, elaborarea legislaţiei în conformitate cu Directivele Uniunii Europene  – a accentuat ministrul Gheorghe Șalaru.

    Informaţie adițională cu privire la Studiul de Performanţă în domeniul Mediului:Studiul de Performanţă în domeniul mediului (SPM) – este o evaluare independentă şi externă efectuată sub patronatul Comitetului pentru Politică de Mediu al Comisiei Economice pentru Europa a ONU.
    Studiul de Performanţe în domeniul Mediului evaluează:
    -  efortul ţărilor privind diminuarea poluării şi gestionarea resurselor naturale proprii;
    -  măsura în care aspectele de mediu au fost integrate în politica social-economică a ţării;
    -  cum se desfăşoară cooperarea la nivel internaţional în scopul implementării legislaţiei, politicii şi strategiilor de mediu. 
    Scopul SPM este de a acorda suport ţărilor cu economia în tranziţie pentru eficientizarea managementului în domeniul protecţiei mediului, prin formularea recomandărilor de îmbunătăţire a realizării politicilor din domeniu. Deoarece starea mediului are o importanţă majoră pentru populaţia ţării, SPM şi-a stabilit ca scop de a contribui la implicarea cît mai activă a societăţii civile la dezbaterile şi luarea deciziilor în domeniul protecţiei mediului.
    Programul SPM al CEE ONU îşi are începuturile din anul 1991, iniţiat de către OECD, care avea scopul de a contribui la îmbunătăţirea managementului în domeniul protecţiei mediului în ţările membre OECD. În 1996 Programul s-a extins şi a cuprins şi ţările din regiunea CEE a ONU. Grupul ţintă al SPM este constituit din ţările Europei de Est, Europei de Sud-Est, Caucazului şi Asiei Centrale.

    Cum se desfăsoară SPM Studiul de Performanţe în domeniul Mediului este benevol şi se desfăşoară la cererea statului membru al CEE a ONU. Iniţierea studiului începe cu  vizita de lucru în ţara a secretariatului CEE a ONU pentru e evalua, în colaborare cu organele de protecţie a mediului, situaţia curentă în ţară. Se stabilește structura SPM şi se formează de către Secretariat un Grup de Experţi (10-14 experţi internaţionali). Grupul de Experţi efectuează o vizită de lucru în ţară (8-12 zile) în timpul căreia se întîlnesc cu reprezentanţii instituţiilor guvernamentale, ONG-uri şi sectorul privat, pentru a studia detaliat şi a înțelege corect specificul întrebărilor care vor fi incluse în SPM şi pentru a elabora capitolele SPM.
    Grupul de Lucru pentru SPM se formează din reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale, ONG-urilor, instituţiilor internaţionale, PNUD, UNEP, experţi.

    Cum se finanţează  SPMSPM este finanţat din contribuţiile voluntare ale ţărilor membre ale CEE ONU, care uneori contribuie prin delegarea experţilor proprii pentru participare la evaluare. Ţările evaluate nu participă la finanţarea SPM.

    Cine sunt partenerii SPM în ţările evaluatePartenerii de bază sunt organele de protecţie a mediului. Organul central de protecţie a mediului desemnează un Coordonator Naţional pentru SPM, iar pentru fiecare capitol este desemnat un Responsabil Naţional. Menirea Coordonatorului Naţional este de a asigura organizarea întrunirilor dintre experţii internaţionali şi părţile implicate în proces (reprezentanţii Guvernului, ministerelor, ONG, mediul de afaceri, mediul academic, mijloacele de informare publică).
    CEE ONU, în perioada de lucru în ţara evaluată, colaborează strîns cu organizaţiile internaţionale, în special cu PNUD, care acordă sprijin tehnico-material şi consultativ. La fel, colaborează cu oficiile OSCE, Băncii Mondiale, Comisie Europene, REC ş.a.

    Obligaţiile ţării faţă de recomandările SPM Spre deosebire de obligaţiile faţă de prevederile Convenţiilor internaţionale, recomandările SPM sunt benevole pentru ţări. Practica arată că ţările evaluate depun un efort esenţial pentru a realiza recomandările.

    Recomandările SPM sunt aprobate la şedinţa anuală a Comitetului pentru Politici de Mediu al CEE ONU, unde participă delegaţia de nivel înalt al ţării evaluate. În aşa mod, ţara tacit acceptă aceste recomandări şi se obliga a le realiza. Mai mult ca ataît, pînă la elaborarea următorului SPM, ţara trebuie să prezinte raport privind realizarea recomandărilor SPM anterior.    

    Promovarea SPM definitivatDiseminarea informaţiei de mediu este elementul cheie a întregului proces SPM. SPM se elaborează în limba engleză şi uneori în rusă. Pentru facilitarea accesului la informaţie, se depune eforturi pentru a traduce raportul în limba de stat a ţării evaluate. Varianta editată a raportului este prezentată Ministerului Mediului, iar varianta electronică este disponibilă pe pagina web a CEE ONU. După ce Comitetul de Politici de Mediu aprobă oficial SPM pentru ţara evaluată, SPM este lansat oficial în ţara respectivă. Lansarea are loc în cadrul unui eveniment cu participarea oficialilor Guvernului, ONG-urilor şi reprezentanţi ai Comisiilor Parlamentare.

    SPM în Republica MoldovaRepublica Moldova a fost supusă evaluării performanţei de mediu – în anul 1998 şi anul 2005.
    În declaraţia ministerială de la Conferinţa Miniştrilor de mediu, care a avut loc în septembrie a. 2011 la Astana este prevăzut iniţierea realizării celui de al treilea ciclu de SPM în ţările din regiunea CEE a ONU.
    La şedinţa Comitetului pentru Politică de Mediu CEE ONU din aprilie 2012 s-a dat startul rundei a treia de evaluare a ţărilor. Republica Moldova este prima ţară care va iniţia cel ce al treilea SPM în regiune.

    În acest sens, în perioada 30-31 mai 2012 reprezentanţii Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE ONU) au efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova. Scopul vizitei a fost iniţierea elaborării celui de-al treilea Studiu de performanţă în domeniul protecţiei mediului pentru Republica Moldova.

    În cadrul şedinţelor au fost prezentate etapele de elaborare şi cerinţele faţă de Studiul de performanţă, precum şi discutată structura documentului:   

    Capitolul 1: Cadrul legal şi politic în domeniul protecţiei mediului şi implementarea lui practică
    Capitolul 2: Instrumentele de reglementare și aplicarea lor
    Capitolul3: Instrumentele economice, cheltuieli de mediu şi investiţiile pentru economia verde
    Capitolul 4: Monitoringul, informaţia şi educaţia de mediu
    Capitolul 5: Implementarea acordurilor şi a angajamentelor internaţionale
    Capitolul 6: Atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice
    Capitolul 7: Managementul apelor
    Capitolul 8: Managementul deşeurilor
    Capitolul 9: Biodiversitatea şi arii protejate
    Capitolul 10: Agricultura.

    Ministerul Mediului al Republicii Moldovawww.mediu.gov.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com