• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Deputatul Oleg Bodrug participă la Baku la şedinţa Adunării parlamentare GUAM

    Deputatul Oleg Bodrug participă la Baku la şedinţa Adunării parlamentare GUAM

    19.12.2012  

    Deputatul PL Oleg Bodrug, împreună cu o delegaţie a Parlamentului Republicii Moldova, participă la şedinţa Adunării parlamentare a Organizației pentru democrație și dezvoltare economică GUAM, care se desfăşoară la Baku, Republica Azerbaidjan, în perioada 19-20 decembrie 2012.

    În cadrul celei de-a cincea şedinţe a Adunării Parlamentare GUAM vor fi discutate aspecte referitoare la procesul de integrare europeană a statelor membre ale organizației, importanţa parteneriatelor interparlamentare în dezvoltarea colaborării la nivel interregional, potențialul energetic ale ţărilor membre GUAM şi participarea acestora în asigurarea securității energetice europene, dezvoltarea cooperării în domeniul umanitar și științifico-tehnic, rolul relațiilor interparlamentare în asigurarea securității la nivel regional și internațional. În urma  dezbaterilor, deputaţii vor aproba proiectul rezoluţiei celei de-a cincea şedinţe a Adunării Parlamentare GUAM.

    În prima zi a reuniunii a fost votată componenţa celor 4 comitete ale Adunării parlamentare GUAM. Deputatul Oleg Bodrug a fost ales membru al Comitetului pentru probleme economice şi de comerţ interstatal.

    “În prima zi a reuniunii am discutat mai multe amendamente propuse la ordinea de zi a şedinţei. Participanţii s-au pronunţat pentru aprofundarea şi extinderea relaţiilor cu UE, necesitatea promovării GUAM ca unul din instrumentele prioritare de politică externă. Totodată, deputaţii au exprimat îngrijorare faţă de lipsa acţiunilor în ceea ce priveşte soluţionarea conflictelor pe teritoriile ţărilor membre GUAM şi, în acelaşi timp, păstrarea acestei stări de conflict, care este un factor de pericol nu doar pentru statele respective, dar şi pentru întreaga Europa”, a menţionat deputatul liberal Oleg Bodrug.

    Următoarea şedinţă a Adunării parlamentare GUAM va avea loc anul viitor în Georgia, ţară căreia i-a revenit, prin rotaţie, preşedinţia Adunării parlamentare GUAM.

    Organizația pentru democrație și dezvoltare economică GUAM a fost înfiinţată prin semnarea, la 23 mai 2006, în cadrul primului Summit al Şefilor de Stat GUAM de la Kiev, a Statutului (Cartei) acesteia. Până atunci exista un For Consultativ GUAM fondat la 10 octombrie 1997, la Strasbourg, de către Preşedinţii statelor: Georgia, Ucraina, Republica Azerbaidjan şi Republica Moldova.

    Fracţiunea Parlamentară PL

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com