• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Centrul Militar Municipal a inaugurat un edificiu reconstruit

    Centrul Militar Municipal a inaugurat un edificiu reconstruit

    26.04.2012  

    Primăria municipiului Chişinău a alocat cinci milioane lei pentru reconstrucţia capitală a unui edificiu al Centrului Militar Municipal, inaugurat joi, 26 aprilie, în cadrul zilei recrutului.

    Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa şi primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, au tăiat panglica de inaugurare, după care s-au familiarizat cu condiţiile în care activează în prezent angajaţii centrului. Vitalie Marinuţa şi Dorin Chirtoacă au făcut un tur al clădirii şi au discutat cu personalul medical responsabil de examinarea recruţilor în procesul de recrutare şi încorporare.

    Primarul capitalei a profitat de situaţie şi a trecut un control medical general, începând cu proba cântarului şi terminând cu examinarea medicului chirurg. Deşi nu a îndeplinit serviciul militar la viaţa sa pentru că a studiat mai întâi la Iaşi, iar mai târziu la Bucureşti, primarul capitalei a afirmat că şi-ar fi dorit să facă armata, mai ales că medicii i-au confirmat aptitudinea pentru serviciul militar.

    „Consider că acest proiect este o investiţie directă în ameliorarea condiţiilor de activitate atât pentru personalul militar şi civil, cât şi pentru recruţii din municipiu”, a declarat primarul Dorin Chirtoacă. „Deşi Primăria are un buget în descreştere în ultimii ani, am reuşit să găsim banii necesari pentru a realiza acest proiect şi să creăm în acest fel condiţii adecvate pentru secolul XXI. Îi felicit pe angajaţii centrului cu ocazia acestui eveniment şi sunt bucuros că cetăţenii noştri vor beneficia de servicii mai bune”.

    Ministrul Apărării a mulţumit Primăriei municipiului Chişinău pentru renovarea capitală a edificiului şi a urat recruţilor din municipiul Chişinău multă voinţă, încredere şi rezistenţă în perioada îndeplinirii serviciului militar.

    „Deoarece astăzi 71 de tineri din municipiul Chişinău vor fi înrolaţi în Armata Naţională, vă îndemn să purtaţi cu cinste şi onoare uniforma militară, să respectaţi disciplina şi să nu uitaţi niciodată jurământul de credinţă patriei şi poporului Republicii Moldova”, a accentuat ministrul Apărării.

    De menţionat că în această primăvară Centrul Militar Municipal va încorpora în Forţele Armate 200 de tineri originari din municipiul Chişinău. Potrivit legislaţiei naţionale, încorporarea tinerilor în serviciul militar în termen se desfăşoară de patru ori pe an, iar durata stagiului militar în Forţele Armate este de 12 luni.

    www.army.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com