• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Bilanţ: efectuarea lucrărilor de reabilitare și întreținere a drumurilor pentru perioada 2010-2012

    Bilanţ: efectuarea lucrărilor de reabilitare și întreținere a drumurilor pentru perioada 2010-2012

    03.04.2012  

    Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Anatol Șalaru,  a susținut astăzi, 3 aprilie 2012, o conferință de presă privind efectuarea lucrărilor de reabilitare și întreținere a drumurilor pentru perioada 2010-2012. În acest context, oficialul a deschis conferința de presă făcând o trecere în revistă a surselor financiare alocate pentru lucrările efectuate în domeniul drumurilor  în perioada menționată comparativ cu perioada 2001-2009.

    Potrivit datelor prezentate, între anii 2010-2012  au fost alocați circa 320 mln de dolari pentru executarea lucrărilor de întreținere și reabilitare a drumurilor naționale, aproximativ 50 % mai multe mijloace financiare decât în intervalul anilor 2001-2009, atunci când s-au cheltuit doar 204 mln dolari.

    Referitor la starea drumurilor naționale, în perioada 2010-2012, Ministrul Anatol Șalaru a declarat că MTID atrage o atenție în egală masură pentru îmbunătățirea stării drumurilor, atât pentru cele naționale, dar și cele locale. Până în anul 2009,  conform Strategiei naționale de reabilitare și întreținere a drumurilor, 90% dintre drumuri erau într-o stare rea și foarte rea, a declarat acesta.

    Din 2010, au fost demarate lucrări de reabilitare și întreținere pe toate drumurile naționale și locale, iar sarcina primordială a Ministerului pentru 2012 este excluderea sintagmei de ,,drumuri proaste și foarte proaste,, și înlocuirea acesteia cu ,,drumuri în stare bună și mediocră,, a adăugat Ministrul.  Astfel, în perioada 2010-2012 au fost efectuate lucrări de îmbunătățire a părții carosabile pe 180 km de drum, în anul 2010,  dintre care reabilitați 50 km ( Rezina-Orhei-Călărași, Anenii Noi-Causeni-Stefan Voda, și altele), în 2011 - 425 km de drum, dintre care reabilitati 70 km (Rezina-Orhei-Calarasi, Anenii Noi-Causeni-Calarasi, Calarasi-Lozova, Causeni-Cimislia, Floresti-Nicolaevca-Singerei, Soroca-Vadeni-Floresti, etc.) și respectiv 2012 sunt preconizați lucrări de îmbunătățire pe 643 km de drum, dintre care se vor reabilita din investiții externe 73 km.
    Din Fondul Rutier și investiții capitale din bugetul de stat vor fi executate lucrări de reabilitare pe 143 km de drum. Este vorba despre Chișinău- Hincești, Rezina-Orhei, Călărași-Lozova –Floresști, Rezina-Orhei (Morozeni-Bravicea), Caușeni Stefan Vodă, Chișinău-Soroca, Bălți-Sărăteni, etc.

    Pentru anul 2012, sunt preconizate demararea lucrărilor din surse externe pe alte 158 de km de drum (Chișinău-Soroca, Chișinău-Giurgiulești). De asemenea, vor fi organizate licitații pentru începerea lucrărilor a 117 km de drum  până la finele anului 2012 ( Chișinău-Ungheni-Sculeni, Chișinău-Giurgiulești) lucrările cărora vor finaliza în 2013-2014. Din mijloacele Fondului Rutier, anual vor fi  reabilitaţi circa 60 km.

    În total,  în perioada 2010-2014 vor fi reabilitați mai mult de 700 km de drum și aplicat tratament bituminos pe circa 1800 km de drum în aceeași perioadă.

    În aceeași ordine de idei, Ministrul Anatol Șalaru a precizat că pentru perioada următoare 2013-2015,  urmează să fie efectuate lucrări de îmbunătățire a carosabilului pe 1000 km de drum anual, în conformitate cu Strategia Națională de reabilitare și întreținere a drumurilor. De asemenea, anual vor fi amenajate 200 pavilioane de așteptare, construite și reconstruite 4-5 poduri noi și reabilitate 30-40 de poduri și podețe de pe traseele naționale și locale.

    Cu privire la asigurarea siguranței rutiere în trafic, Ministrul Anatol Șalaru a menționat că MTID dispune de capacități suficiente și întreprinde măsurile necesare pentru diminuarea numărului de decese și accidente rutiere. În acest sens, în perioada 2010-2012 au fost instalate 17 mii de indicatoare rutiere pe toate drumurile naționale și locale. Anual,  se instalează parapete metalice de protecție până la 30 km pe drumurile republicii și este aplicat marcajul rutier pe o distanță de circa 3000 km. În rezultat, s-a redus simțitor numărul deceselor înregistrate în accidentele rutiere. Dacă în 2008 au fost înregistrate circa 500 de decese în accidentele rutiere, atunci  în 2011, numărul acesta a scăzut până la 443, iar în următorii ani cifra urmează să fie redusă până la 50%.

    www.mtid.gov.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com