Două țări din Europa se confruntă astăzi cu o criză politică ce ține de instituția prezidențială. Nici într-un alt domeniu - fie economic, fie teritorial sau demografic – aceste țări nu sunt comparabile. Cu toate acestea, Republica Moldova și Republica Federală Germania stau acum în fața unei agende politice comune: alegerea Președintelui. Demisia de vineri a fostului președinte al Germaniei, Christian Wulff, nu a reușit să genereze nici măcar premisele unei crize politice naționale, pentru că deja duminică seara coaliția de guvernământ și opoziția au reușit să convină asupra candidaturii pastorului Joachim Gauck, acceptat şi prezentat imediat presei de către cancelarul Angela Merkel. Mass-media străină nu a întârziat să sublinieze că demisia fostului președinte este un triumf al moralei și al presei, iar numirea noului candidat – o dovadă a funcționalității ireproșabile a sistemului democratic german. Despre responsabilitatea clasei politice în soluționarea unor asemenea situații nici nu este vorba, pentru că ea ține de firescul lucrurilor: în Germania nu pot exista politicieni iresponsabili, mai cu seamă atunci când problema apărută ține de interesul național.

În Republica Moldova problema alegerii șefului statului durează de doi ani și jumătate și s-a transformat demult într-o criză politică națională. Ea este atât de profundă încât la nivel de percepție, a depășit în sondaje teama de sărăcie și de foamete în topul îngrijorărilor populației. Criza politică riscă să influențeze încrederea în vectorul european de dezvoltare a țării, diminuând-o accelerat. Numai cu doi ani în urmă opțiunea europeană exprima voința a peste două treimi din populație, pe când în prezent aceasta tinde să se prăbușească sub cota negativă. Este evident: sunt pe față simptomele unei grave maladii apărute în zona politicului și care se răspândește vertiginos în toate centrele vitale ale statului. Este o problemă de interes național? Fără îndoială. Este ştiut și cine trebuie să o rezolve: partidele parlamentare, toate, indiferent dacă fac parte din arcul guvernamental, sunt în opoziție sau formează grupuri independente.

În condițiile unui stat suveran și independent toţi politicienii ar trebui să lase la o parte ambițiile personale, interesele de grup, interesele de partid și să soluționeze problema. Așa cum a făcut-o clasa politică în Germania acum, dar și cu doi ani şi ceva în urmă, când au trebuit să formeze o coaliție foarte largă pentru a asigura eficiență actului politic de guvernare. În Germania asemenea lucruri sunt posibile, fiindcă politicienii germani sunt în serviciul Patriei lor, pe care o apără şi îi promovează interesele din obligaţie, din datorie asumată şi profund conştientizată, dar şi din instinct naţional. În Republica Moldova asemenea lucru este aproape imposibil, din câte se vede. Fiindcă atunci, când alegătorul nostru crează premise pentru construirea unor alianțe cât de cât axate pe interesul naţional, de după colţ apare imediat coloana a cincea, dotată, ca balaurul din poveste, cu trei, şapte sau chiar zece capete. Falanga încearcă să răstoarne orice intenţie de a debloca situaţia şi de a impune stabilitate în stat. Şi asta se întămplă permanent şi incontinuu, de douăzeci de ani.

Nici acum, când se încearcă, pentru a câta oară, alegerea în Parlament a şefului statului, nu se ştie dacă toate cele trei partide din Alianţă sunt gata să servească sincer şi cu devotament interesul naţional şi să voteze un preşedinte integru sub acest aspect. Ca să nu mai vorbim de grupul Dodon, desprins recent de la gruparea radicală, extremistă şi antinaţională a lui Voronin cu tot cu ideologia stalinistă a acestuia. Deşi vorbesc frumos despre integrarea europeană, atât Lupu, cât şi Filat, întreţin, de rând cu Dodon, relaţii discrete cu Patriarhul Bisericii Ruse, Kiril, cunoscut rezident al serviciilor secrete ruseşti aflat acum pe post de interfaţă a Kremlinului. Dar şi în situaţia ideală, când cei doi lideri – democrat şi liberal-democrat – sunt suverani în deciziile lor, iar Dodon are indicaţia stăpânilor lui să voteze, problema se pune ce fel de preşedinte vor accepta ei până la urmă?

Dacă Patriarhul rus Kiril este punctul în care se întâlnesc şi Filat, şi Lupu, şi Dodon devine clar sistemul de valori care va fi aplicat la alegerea noului Preşedinte al Republicii Moldova. Sistemul a fost rodat în noiembrie, atunci când cei trei au încheiat o alianță tacită pentru a o promova în jilţ pe ex-ne-comunista şi actuala ne-socialista Greceanâi, candidatură care ar fi întrunit consensul, inclusiv al lui Kiril. Cât pe ce să cadă de acord şi Bruxellul, dar ceva n-a mers. Acum nu ne interesează ce anume. Acum ne interesează dacă nu cumva tânjala lui Lupu şi a lui Filat din interiorul Alianţei este coroborată cu strofoleala lui Dodon de pe marginea ei, dar şi cu înverşunarea lui Voronin-Roşca din stradă pentru a da peste cap alegerea preşedintelui şi de a provoca alegeri anticipate în prima jumătate a acestui an.

Există o socoteala nebună că la acest moment Alianţa europeană poate fi înfrântă categoric în cazul unui scrutin inopinat, făcând loc la guvernare unei grupări largi, de orientare euroasiatică. Un cadou pentru Putin în noul său mandat de preşedinte. Socoteala este nebună, dar actorii îşi fac rolul pe bune. Ieri, Dodon şi-a schimbat brusc tonul dulce-ademenitor de sirenă, fâsâind ca un şarpe veninos în direcţia Alianţei, dar mai cu seamă înspre Partidul Liberal. Voronin-Roşca urlă necontenit în stradă şi de la ecrane, isterizând lumea. Liste de zeci de candidaţi la funcţia de preşedinte circulă dinspre partide către presă fără a se da nume, de parcă ar fi vorba de un concurs de bodybuilding. Este un spectacol grotesc în care soarta Republicii Moldova este pusă din nou în joc. Miza lui este scoaterea din cărţi, eliminarea Partidului Liberal, ca unica forţă politică ce exprimă neabătut interesul naţional al Republicii Moldova şi încarcerarea ei în noua structură geopolitică a lui Putin. Realizarea acestui plan ar fi o mare trădare a clasei politice, a câta în scurta noastră istorie.

Să urmărim cu atenţie, dar şi cu multă luare aminte jocul şi să nu ratăm finalul, când în scenă va intra poporul să facă dezinfecţie. Nădejdea e numai la el.

Valeriu Saharneanu, deputat, Fracţiunea Partidului Liberal

www.voceabasarabiei.net