• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Ministerul Apărării urmează să achiziţioneze avioane şi elicoptere militare pentru a apăra frontiera aeriană a Republicii Moldova

    Ministerul Apărării urmează să achiziţioneze avioane şi elicoptere militare pentru a apăra frontiera aeriană a Republicii Moldova

    17.02.2012  

    Peste trei ani, frontiera aeriană a Republicii Moldova ar putea fi apărată de avioane și elicoptere de luptă. În acest sens, Ministerul Apărării își propune să procure 8 avioane și 8 elicoptere militare. Aceste obiective sunt prevăzute în proiectul cu privire la modul de acțiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al țării noastre și a fost aprobat astăzi, 17 februarie, în prima lectură de către Parlament.

    Pentru implementarea acestui proiectul sunt necesare în jur de 240 de milioane de dolari. Ministrul Apărării, Vitalie Marinuța, a declarat în cadrul ședinței în plen al Parlamentului că banii vor fi alocați din bugetul de stat, în limitele posibilităților în fiecare an. Marinuța a specificat că elicopterele care sunt în prezent în dotarea Forțelor Armate sunt elicoptere de transport și nu pot fi utilizate pentru interceptarea navelor, iar MIG-urile nu sunt în stare funcțională.

    Proiectul de lege vine să completeze cadrul legislativ național, dar și să-l ajusteze la standardele europene. Potrivit ministrului, prevederile actuale ale legislației nu se execută de către aviația militară, deoarece aceasta nu are în dotare mijloace de interceptare. „În cazul neasigurării necesarului minim de mijloace de interceptare, menținerii acestora în stare operațională și instruirii respective a efectivului - este rațională și necesară scoaterea misiunilor stipulate în lege din domeniul de responsabilitate al Ministerului Apărării”, a subliniat Marinuța.

    O aeronavă de interceptare este aeronava militară care execută manevre de apropiere față de aeronava neidentificată sau care utilizează neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în scopul identificării, avertizării, obligării de a intra în legalitate sau distrugerii acesteia.

    Obiectivul major este ca acest proiect să fie implementat până în 2015, iar până atunci să fie identificată mijloacele bănești pentru procurarea elicopterelor și avioanelor de luptă.

    www.unimedia.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com