• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Cum decurge o zi din viaţa ministrului Ion Cebanu?

    Cum decurge o zi din viaţa ministrului Ion Cebanu?

    17.01.2012  

    (Update 19:45) Ministrul Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu, a ajuns acasă.

    (Update 19:20) La sediul Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal, Ion Cebanu împreună cu tinerii liberali au ciocnit câte un pahar cu vin în cinstea Sf. Ion.

    (Update 18:15) Ion Cebanu, care este şi preşedintele Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal, desfăşoară şedinţa biroului politic al Tineretului Liberal.

    (Update 17:15) Ion Cebanu participă la o recepţie dată de Institutul Cultural Român, în cadrul căreia Horia-Roman Patapievici susţine prelegerea "Eminescu şi viziunea paradiziacă".

    (UPDATE 16:30) Ministrul Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu, spune că dacă în 2011, prioritatea ministerului a fost relansarea sportului de performanţă, în 2012 se va pune accent pe relansarea şcolilor sportive: administrare, dotare şi management.

    (UPDATE 16:15) Ion Cebanu este sigur că Stadionul Reublican poate fi construit în doi ani. Există, însă, o problemă legată de terenul pentru acesta, ceea ce tărăgănează începutul lucrărilor. "Cea mai oportună soluţie este ca terenul din centrul Capitalei, unde a fost vechiul stadion să fie dat în proprietate celui care va contrui un stadion nou, la periferia oraşului. Dacă toţi ar accepta această formulă, noi am putea rezolva problema în maxim o lună. Există, însă, factori care se împotrivesc", a subliniat oficialul, refuzând să spună despre cine este vorba.

    (UPDATE 16:00) Ministrul Tineretului şi Sportului ne-a declarat că cele mai mari probleme ale tinerilor din Republica Moldova sunt locurile de muncă şi traiul. Acesta menţionează, însă, că pentru rezolvarea acestora este nevoie ca ţara noastră să fie una stabilă, mai aproape de Europa şi în care să fie prezenţi investitorii.

    (UPDATE 15:20) Ministrul spune că îi place să primească cadouri şi nu este pretenţios. Întrebat ce cadouri îi place să facă, acesta a declarat că dăruieşte lucruri care pot fi păstrate mai mult timp.

    (UPDATE 15:00) Ion Cebanu primeşte cetăţeni la audieri. Ministrul discuţă cu directorul bibliotecii pentru copii "Ion Creangă", Claudia Balaban, despre finanţarea "Salonului internaţional de carte pentru copii şi tineret". Oficialul a primit în dar şi câteva cărţi, printre care şi un DEX.

    (UPDATE 14:00) Ministrul Tineretului şi Sportului desfăşoară o şedinţă de lucru privind lichidarea contabilităţii centralizate.

    (UPDATE 13:00) Ion Cebanu participă la o şedinţă de lucru privind elaborarea hotărârii de implementare a Legii Voluntariatului. Ministrul spune că acest lucru va permite voluntarilor să intre în posesia unui carnet în care va fi indicat stagiul de muncă şi acesta va fi considerat vechime în muncă şi de care se va ţine cont la angajări.

    (UPDATE 12:00) Ministrul susţine o conferinţă de presă despre lansarea Programului de Granturi pentru sectorul neguvernamental de tineret din Repubica Moldova. "Este o formă de susţinere şi dezvoltare a sectorului neguvenamental de tineret, prin care se va oferi, în bază de concurs, suport logistic şi financiar iniţiativelor, programelor şi proiectelor de tineret, consolidând în acest mod cooperarea cu societatea civilă", a declarat Ion Cebanu.

    (UPDATE 11:30) Ministrul Tineretului şi Sportului spune că ar putea să se însoare până la sfârşitul anului şi asta chiar dacă nu are o iubită. "Am mai multe", a declarat ministrul zâmbind. Oficialul spune că sunt prea multe fete frumoase în Moldova şi e cam dificil să aleagă una.

    (Update 11:00) Ion Cebanu verifică cum a fost renovat sistemul de iluminare dintr-o sală de joc, de la Şcoala Republicană de Tenis, pentru care s-a cheltuit 500 de mii de lei. Banii au fost alocaţi din bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului. Directorul şcolii spune că acum la Chişinău se va putea juca o parte din Cupa Davis.

    (UPDATE 10:30) Ministrul Tineretului şi Sportului întreprinde o vizită de lucru la Şcoala Republicană de Tenis.

    (UPDATE 10:00) Ministrul Ion Cebanu spune că îi place activitatea de ministru, însă, se simte mai aproape de juridică şi după încheierea mandatului de ministru va reveni în domeniu. Cu toate aceste, Cebanu este mândru de activităţile sale la minister şi spune că există o tendinţă de dezvoltare a sportului în Republica Moldova.

    (UPDATE 08:30) Ministrul Tineretului şi Sportului desfăşoară şedinţa operativă. În discuţie este pusă problema salariilor profesorilor de educaţie fizică şi a antrenorilor. De asemenea, se discută realizările ministerului în săptămâna care a trecut şi agenda pentru săptămâna care a început.

    (UPDATE 08:15) Ion Cebanu se află în biroul său. Acesta pregăteşte agenda pentru şedinţa operativă.

    (UPDATE 08:00) Ministrul Tineretului şi Sportului a ajuns la minister, care se află în sediul Ministerului Agriculturii de pe bulevadrul Ştefan cel Mare şi Sfânt.  Acesta a urcat opt etaje pe scări, menţionând că aceasta este a doua parte a gimnasticii de dimineaţă şi că face acest lucru în fiecare zi.

    (UPDATE 7:45) Ministrul Ion Cebanu a ieşit din casă. Acesta locuieşte la bloc, în cartierul Sculeni, sectorul Buiucani al Capitalei. Ministrul a declarat că a început ziua cu un ceai şi 15 minute de gimnastică. Maşina de serviciu a ministrului are numărul de înmatriculate R MG 011.

    Astăzi, 16 ianuarie, are loc a şasea ediţie a emisiunii "O ZI CU PUBLIKA". Ministrul Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu, este cel care va petrece această zi de luni cu publika.md.

    Noi vă vom prezenta live text şi foto activităţile ministrului http://www.publika.md/ministrul-ion-cebanu-la-o-zi-cu-publika-md-live-text-si-foto_659401.html. Iar miercuri, veţi putea urmări imagini video exclusive.

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com