LUNI

M-am trezi foarte devreme. La ora 6 dimineaţa ascult rugăciunea tuturor creştinilor, „Tatăl Nostru” la postul de radio „Vocea Basarabiei”.

Mă aşez la masa de lucru să îndeplinesc raportul ultimei vizite de lucru în Letonia. Mult timp nu mă pot concentra. M-au copleşit amintirile plăcute. Ca să fac claritate şi ordine în memorie trec fugitiv cu privirea prin fotografiile care îmi reaminteau discuţiile cu reprezentanţii administraţiilor locale din municipalităţile vizitate.

Am ajuns cu puţină întârziere la primărie. Nevoile şi condiţiile neadecvate pe care le avem în birouri mă sufocă, dar sunetele de telefon şi problemele cetăţenilor mă fac să uit şi mă transform pe toată ziua în „sclava” lor.

Am fost surprinsă de vizita Dnei deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Corina Fusu. Mi-a spus destul de binevoitoare că doreşte să vadă cum au fost cheltuite transferurile de la Bugetul de Stat pentru reparaţia capitală a clădirii claselor primare, liceul „Mitropolit Nestor Vornicescu”. Dna deputat a fost mulţumită de calitatea lucrărilor, dar a observat că mai avem necesitate de multe finanţe pentru a finisa lucrările începute. Am mai vizitat grădiniţa, 3 porţiuni de drum, casa de cultură care de asemenea necesită investiţii mari.

După ce ne-am despărţit, iarăşi mi-am amintit de doamnele din Letonia, până la birou m-a condus ca un ecou expresia „noi demult am depăşit problemele legate de infrastructură, reparaţia edificiilor social culturale”.

Mă cufund din noi în noianul de scrisori, sesizări, notiţe făcute în grabă… Într-un târziu mă uit pe ferastră, la ceasul de pe perete, e ora 20:00. Îmi aduc aminte că n-am luat masa la prânz. Mă grăbesc acasă.

MARŢI

Verific dacă s-a făcut totul pentru a găzdui seminarul organizat de Cancelaria de Stat întru a familiarizarea aleşii locali cu principalele domenii de activitate ale administraţiei publice locale şi formarea unei înţelegeri.

Reîntoarsă la birou am lucrat 2 ore asupra formularului de participare la anunţul-concurs „Casa de cultură - un model de consolidare a comunităţii locale printr-un parteneriat civil”. Scriu şi sper că va apărea până la urmă vreo oportunitate pentru noi în soluţionarea acestei probleme pe care comunitatea noastră şi-o doreşte demult.

Ajunsă acasă sunt nevoită să răspund la telefon. Sătenii adresează aceeaşi întrebare: De ce ajutorul de 200 lei nu s-a dat la toţi, acei ce deţin grad de invaliditate II, cu ocazia Zilei invalidului. Explic cu răbdare şi promit că lucrurile se vor schimba în bine, dar ştiu că nu sunt crezută. Abătută mă uit prin jur, am multe de făcut prin gospodărie, dar oboseala mă biruie. Mi-aşi dori să privesc şi-un film, dar e târziu, iar mâine mă aşteaptă, de fapt, nu ştiu ce mă aşteaptă mâine.

MIERCURI

În drum spre primărie, observ că unii cetăţeni au făcut curăţenie în jurul gospodăriilor lor. Mă mândresc cu ei. La moment mă gândesc cum să reuşesc să-i conving şi pe ceilalţi cetăţeni să procedeze la fel, să-i conving de importanţa păstrării mediului ambiant, să participe activ la salubrizarea comunităţii.

Ajunsă la primărie, chiar în prag, câţiva oameni (îi cunosc, invalizi de categoria II) mă iau la rost tot cu nedreptatea făcută, nu li s-au repartizat şi lor cei 200 lei pe care îi merită. Încerc să fiu înţelegătoare. Mă costă efort. Involuntar mă gândesc la greşelile pe care le fac guvernanţii rupţi de realitate.

La birou mă aşteaptă o elevă de la liceu care mă roagă să îndeplinesc un chestionar. O ascult cu plăcere şi mă bucur pentru acei copii care se implică în diferite acţiuni, prin participarea lor încercă să schimbe mentalitatea celor din jur.
 
Angajaţii primăriei unul câte unul pleacă. Se încheie încă o zi de lucru. Fac totalurile şi în speranţa că mâine voi reuşi mai multe, mă duc liniştită acasă.

JOI

Vestea cea bună de dimineaţă a fost scrisoarea sosită prin fax de la primăria comunei Călăraşi, jud. Botoşani, comună înfrăţită, care ne propune parteneriat în propunerea unui proiect în cadrul Programului Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova, privind îmbunătăţirea şi dezvoltarea facilităţilor turistice şi culturale în zona graniţei.

În fiecare zi de joi, în pauza de prânz, am ore la liceu. Activitatea de 35 de ani în liceu mă atrage să fiu alături de copii. Mă simt foarte bine la ore, mai ales atunci când copiii sunt cointeresaţi. Răsfoiesc literatura, stabilesc obiectivele şi involuntar zâmbesc, aducându-mi aminte de elevii zglobii, veseli şi foarte sinceri din clasele a şaptea.

Cele 3 ore au „zburat” repede. Pentru ora 14.30 erau planificate Audieri Publice pe marginea Bugetului local. S-au prezentat puţini ascultători, dar am fost mândră că am reuşit să organizăm o aşa activitate pentru prima dată, şi că cei care au fost prezenţi au primit răspuns la multe întrebări. Încetul cu încetul gheaţa se rupe, sunt sigură că, cu altă ocazie, cetăţenii se vor dovedi a fi mai cointeresaţi.

Noianul de scrisori pe care l-am găsit pe birou m-a făcut să mă reţin după orele de lucru. După ce le-am împărţit în două categorii: informative, propuneri de colaborare şi plângeri, chemări la şedinţe de judecată, am constatat că, totuşi, primele sunt mult mai multe. Uite aşa se mângâie un om.

VINERI

Ziua de vineri dintotdeauna mi-a amintit de multitudinea de probleme pe care n-am reuşit să le soluţionez în ultimele săptămâni. La prima oră am contactat antreprenorii şi i-am grăbit cu finisarea lucrărilor şi prezentarea documentaţiei contabile. Am mai revizuit posibilităţile financiare.

Controlez dacă au ajuns cadourile pentru copii din instituţiile şcolare şi preşcolare, dacă grupele folclorice sunt gata pentru a participa la sărbătorile de iarnă „Florile dalbe”, organizate de Direcţia cultură Străşeni. Facem pregătirile pentru convocarea ultimei şedinţe a Consiliului Local. Mă retrag într-un birou mai liniştit, am necesitate de timp pentru a pregăti notele informative.

La timpul stabilit am avut o discuţie, mai mult informativă, despre oportunităţile unei companii din Austria care intenţionează să colaboreze cu Autorităţile Administraţiei Publice Locale cointeresate în soluţionarea problemelor de infrastructură, în deosebi apă şi canalizare. Propunerea este destul de actuală. Cred într-o astfel de colaborare, mai ales, că e susţinută de Ministerul Finanţelor, Ministerul Mediului. Ne-am despărţit cu promisiunea din partea lor că în luna februarie vom relua discuţiile. Din nou a încolţit o speranţă, de a reuşi în soluţionarea problemei apei şi canalizarea în satul Lozova.

Între orele 14.00 şi 17.00 am fost în Chişinău. Am mai soluţionat o parte din probleme. Se simte atmosferă de sărbătoare. Lume multă care face cumpărături, mai ales, cadouri. Am admirat cu plăcere Chişinăul în lumini de sărbătoare. Bravo primarului Dorin Chirtoacă!

Ne apropiem tot mai mult de sfârşitul unui an zbuciumat. M-am simţit bine în iureşul dorinţei de a face schimbare în localitate. M-am simţit bine şi atunci când mi-au apreciat efortul consătenii, finanţatorii cu care am conlucrat, colegii de serviciu şi, nu în ultimul rând, FAMILIA. M-am condus dintotdeauna de aforismul lui Claude-Pierre-Vincent: „Creativitatea constă în capacitatea de a ieşi din cadrul problemei pentru a căuta în tot ceea ce ne înconjoară elemente care să provoace apariţia unor noi soluţii”.

*Născută la 2 noiembrie 1954. A făcut studii la Facultatea de istorie a Universității de Stat. Din 1996 până în 2007 a fost directoare a Liceului „Mitropolit Nestor Vornicescu” din Lozova. Din 2007 este primarul localității.

www.europalibera.org