O familie și-a înmormântat copilul ucis de cei care ar fi trebuit să mențină pacea. Un eveniment deosebit de tragic, care ne-a readus în atenție Transnistria, subiect ce mocnește de decenii.

Tânărul Vadim Pisari a fost împușcat de un soldat rus (născut în teritoriul ocupat al Republicii Moldova, fost milițian transnistrean – iată, de fapt, cine sunt soldații ruși pacificatori!!!) Asta e ce știm că s-a întâmplat.

Mai departe avem o sumedenie de întrebari și de interpretări. Fiecare parte tratează în mod diferit această tragedie – transnistrenii și rușii fac propagandă în favoarea lor, iar autoritățile moldovene nu îndrăznesc să meargă până la capăt. Probabil că asta se întâmplă din cauza dependenței de gazul rusesc, dar și a faptului că Rusia a fost privită ca “frate mai mare” și nu se poate merge împotriva curentului, nu se pot încălca stereotipurile.

Chișinăul a avut o reacție întârziată, iar Ministerul de Interne a trebuit să combată declarațiile mincinoase ale ambasadorului rus în Republica Moldova, care s-a grăbit să spună presei “să nu facă isterie” și să declare că tânărul ucis era beat, nu avea permis de conducere, iar mașina pe care o conducea era dată în urmărire. De unde știa soldatul toate aceste lucruri, oare, în momentul în care a deschis focul? Și, chiar dacă toate aceste motive invocate ar fi fost adevărate, ele ar fi justificat deschiderea focului și uciderea cuiva? De ce soldatul nu a anunțat autoritățile dacă cineva a încălcat așa-numitele reguli din zona de securitate? De ce s-a grăbit să tragă? De ce în zona de securitate există gloanțe interzise? Sunt doar câteva dintre întrebările de bun simț care apar.

 

De cealaltă parte, de ce Vadim Pisari nu a oprit la semnul Stop? A fost un gest nesăbuit ori unul de revoltă, că țara sa este, de mai bine de două decenii, dezbinată, iar oamenii nu pot călători liber pentru că alții, din afară, au instalat posturi, vame și frontiere?

Ce s-a întâmplat în realitate, însă, e greu de spus și mă tem că nici nu vom afla. La fel, nu cred că soldatul transnistrean, transformat peste noapte în rus și asimilat de “armata rusă”, care a împușcat va fi pedepsit pentru asta. El, pur și simplu, a dispărut… Iar noi știm că Rusia, spre deosebire de Republica Moldova, își apără cetățenii. Potrivit unui acord încheiat între cele doua state, soldatul nu va fi extrădat pentru a fi judecat în Moldova.
Faptul că autoritățile de la Chișinău au luat decizia (ce-i drept, abia acum și abia după ce a fost ucis un om) ca blocurile de beton de la postul instalat lângă Vadul-lui-Vodă să fie scoase, iar numărul militarilor redus nu este de ajuns. Pe acest pod au mai fost deschise focuri de armă și în 2005, iar cei care locuiesc în zona de securitate s-au plâns de nenumărate ori că sunt împiedicați să se deplaseze, că nu-și pot lucra pământurile și nu-și pot aduce roada acasă, că trebuie să plătească taxe și impozite…

O alta întrebare care apare ține de lipsa de reacție ori de reacția palidă a societății civile. Noi, parcă, ne-am atrofiat. Nu mai avem putere să reacționăm. Este, poate, și de înțeles, după atâtea trădări și dezamăgiri de care am avut parte. Ori așteptările au fost prea mari…

Cert este că acum avem impresia că oricum nu se schimbă nimic – ce sens are să mai cerem, să mai reacționăm, să luam atitudine?! Oricum, conform justiției moldovene, Valeriu Boboc nu a fost ucis în Piața Marii Adunări Naționale, tinerii nu au fost maltratați prin comisariate, lacrimile părinților care îi căutau nu au existat… Nici 7 aprilie nu a existat… Dacă e să ținem cont, însă, de o recentă decizie a CEDO, coridoarele morții, totuși, au existat. Dar asta este altă treabă. Justiția moldoveană este mai bine informată… Și este “cea mai umană din lume”.

Blogul consilierului municipal Iurie Nastas http://nastas.md/