• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Partidul Liberal condamnă practicile guvernării comuniste care a înlocuit autonomia locală prin centralizarea puterii

    Partidul Liberal condamnă practicile guvernării comuniste care a înlocuit autonomia locală prin centralizarea puterii

    08.07.2009  
    Puterea comunistă centrală subminează constant organele administraţiei publice locale prin tendinţa continuă de a controla totalmente regiunile respective la cele mai diferite niveluri. Partidul Liberal condamnă practicile guvernării comuniste care a înlocuit autonomia locală, garantată prin lege şi care este baza unui sistem democratic, prin centralizarea puterii.
    În cadrul unei conferinţe de presă de azi, membrii Partidului Liberal, pretorii sectoarelor Buiucani şi Râşcani, Valeriu Nemerenco şi Mihai Cârlig, s-au referit la multiplele strategii folosite de comunişti în subminarea administraţiei publice locale, în special prin intermediul cadrului legislativ imperfect care le permite autorităţilor să interpreteze legea şi s-o utilizeze în favoarea lor.
    Cârlig a specificat că autonomia locală consfinţită de lege ţine, de fapt, de ”competenţa Guvernului”, iar comisiile de concurs instituite de către autorităţile publice pentru funcţiile publice de conducere şi de execuţie trebuie să fie coordonate cu Guvernul. ”Se ştie că avem un Guvern de buzunar, iar membrii acestuia sunt dirijaţi de o singură persoană. Guvernul nu se ocupă de rezolvarea problemelor existente, ci de ideile aberante venite de la aceeaşi persoană. Pledăm pentru un guvern care să lucreze pentru toţi cetăţenii, nu pentru o singură persoană”. Cârlig a solicitat Guvernului să elaboreze politici clare de funcţionare pentru administraţia publică locală, dar nicidecum să se implice în activitatea acestora.
    Valeriu Nemerenco s-a referit la relaţiile tensionate care există între administraţia publică din Chişinău şi guvernarea comunistă care încurajează acţiunile menite să submineze autonomia şi democraţia locală. Potrivit lui, ”situaţia creată în municipiul Chişinău, în mare parte se datorează faptului că până în prezent municipiul Chişinău nu are un act normativ care ar stabili cu claritate atribuţiile autorităţilor publice municipale, ce ar duce la o activitate normală şi în interesul chişinăuienilor.” De asemenea, Legea privind statutul municipiului Chişinău, adoptată încă în 1995, este depăşită, nu corespunde realităţilor existente şi legislaţiei naţionale. Nemerenco a amintit despre faptul că Consiliul Europei a atenţionat încă în 2004 guvernarea comunistă despre necesitatea adoptării unui act legislativ privind statutul municipiului Chişinău. Au fost elaborate câteva acte legislative care de ani buni s-au ”plimbat” de la Guvern la Parlament, dar fără niciun rezultat. ”Nu s-a dorit o legislaţie bună, competentă pentru capitala noastră, de aceea au şi apărut probleme pe parcurs. Dacă se dorea o conlucrare între autorităţile publice şi cele centrale se adopta cadrul legislativ respectiv.”
    Liderul PL Mihai Ghimpu a specificat că declaraţiile lui Voronin că va construi o republică europeană sunt invenţii ordinare din considerentul că avem deja o republică comunistă, în care funcţionează dictatura şi nu democraţia şi în care guvernarea încearcă să submineze şi să conducă administraţia publică locală.  
    Partidul Liberal solicită autorităţilor comuniste să înceteze orice formă de subminare a administraţiei publice locale şi să asigure autonomia publică prin descentralizarea administrativă şi financiară. Partidul Liberal cere autorităţilor comuniste să nu condamne satele şi oraşele la subdezvoltare, sărăcie şi mizerie şi să asigure tuturor cetăţenilor, indiferent de opţiunea lor politică şi respectiv a primarului din localitatea lor, drepturi egale de dezvoltare.

    Departamentul Comunicare a Partidului Liberal

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com