• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Astăzi am ajuns la Liceul “Nicolae Casso” din Chiscăreni
    08.10.2024     
    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Medalie pentru Mihai Ghimpu

    Medalie pentru Mihai Ghimpu

    18.08.2013  
    Ieri, 17 august 2013, grupul de învingători ai Emisiunii-concurs „Prin istorie – spre victorie” și profesorii însoțitori au revenit după excursia în care au pornit la data de 14 august, pe urmele lui Ștefan cel mare.

    Copiii s-au întors entuziasmați de locurile vizitate și au avut cu toții a spune cuvinte de recunoștință Deputatului Mihai Ghimpu și familiei Ghimpu, care au făcut posibilă această excursie, și au menționat că locurile pe care le-au vizitat i-au făcut să îndrăgească și mai mult istoria și valorile naționale ale neamului nostru.

    În acest context, Galina Codreanu, Coordonatorul proiectului „Prin istorie – spre victorie”, a spus: „Noi avem a-i transmite D-lui Mihai Ghimpu nu un cuvânt, ci mai multe gânduri de mulțumire, de aceea copii și-au exprimat aceste mulțumiri într-o formă inedită, notându-le pe acest album monografic „Județul Neamț”. Vrem să îi mulțumim frumos pentru că a făcut ca visul de a păși din nou pe urmele lui Ștefan cel Mare și de a redescoperi valorile strămoșești să devină realitate, fapt pentru care copii au decis să îl decoreze cu această medalie cu chipul lui Ștefan cel Mare”.

    Roșca Adrian, participant activ al proiectului, a menționat: „Îi mulțumim frumos D-lui Mihai Ghimpu și celor care l-au susținut și ne-au oferit această excursie minunată. Îi mulțumim mai ales  că s-a ținut de cuvânt, spre deosebire de mulți alți politicieni care promit și ne lasă doar cu promisiunile. Am vizitat multe locuri frumoase, pitorești, care ne-au convins că în istoria noastră, pe lângă mari trădători, am avut și mari patrioți, care au luptat cu adevărat pentru dreptatea și libertatea acestui popor”.

    Tatiana Oftin, profesoară de istorie a ținut să precizeze că „zilele acestea am avut ocazia să vedem cele mai frumoase locuri de pe Pământul Românesc, locașuri prin care Neamul Românesc dăinuiește și va dăinui  secole. Mai există oameni de suflet pe acest pământ, oameni plini de spiritualitate, iar D-nul Mihai Ghimpu este unul din ei și îi mulțumim enorm pentru această excursie”. Ion Țurcan, profesor de istorie, a completat: „ Iată înca o acțiune semnificativă de promovare a valorilor spirituale, înca o acțiune de promovare a românismului. A fost o activitate extraordinară cu specific cognitiv  și emotiv însemnat pentru elevi, dar și pentru profesori. Vă mulțumim pentru gestul de patriot adevărat pe care l-ați făcut”.

    Mulți copii și profesori au avut ocazia pentru prima dată să viziteze România și locurile istorice de pe acest pământ, printre aceștia se numără și Victoria Laur, elevă și participantă la concurs, care a precizat: „Eu vreau să mulțumesc tuturor organizatorilor, am rămas plăcut impresionată de tot ceea ce am văzut, este pentru prima dată când merg în România și mi-a plăcut enorm. Mulțumesc pentru această oportunitate”. Tot pentru prima dată în România a mers și Rodica Maftea, profesoară de istorie la Liceul Teoretic Varnița, Anenii Noi: „Pentru mine aceasta a fost prima calatorie în România.  A fost o călătorie extraordinar de interesantă, frumoasă și am trăit emoții de nedescris.  Cu adevărat am fost pe urmele lui Ștefan cel Mare, am vazut locuri extraordinare unde mulți strămoși de-ai noștri și-au lăsat urmele și au scris istoria”.

    Sandu Zamșa, participant al Emisiunii-concurs, a menționat: „Prin faptul că am plecat în România și am vizitat aceste locuri istorice, am înaintat un pas spre marea realizare  - Marea Unire a tuturor românilor!”
    „Suntem adânc impresionați de tot ce am văzut, ne-am încărcat  „bateriile” cu multă energie pozitivă și suntem mai motivați ca niciodată să facem tot posibilul ca neamul nostru românesc să fie, odată și odată, împreună”, a completat Larisa Țurcanu, Anenii Noi.
    Artiom Radu, a conchis că: „Această excursie a fost o experiență excepțională pentru că pe lângă faptul că am putut să redescoperim locurile istorice, am venit cu impresii vizuale și cu noi cunoștințe aprofundate în domeniul istoriei. Ne pare bine că ne-am redescoperit neamul, rădăcinile, și acum cu certitudine știm că ne putem salva doar revenind la românism și la valorile noastre autentice”.

    Traseul excursiei, care a durat 3 zile, a inclus mai multe locații istorice ale neamului românesc. Itinerarul a cuprins: Cetatea de Scaun din Suceava; Mănăstirea „Ioan Gura de Aur” din Suceava; observatorul astronomic; Mănăstirea Bogdana, unde este înmormântat Bogdan I; Mănăstirea Putna, unde se află mormântul lui Ștefan cel Mare; Chilia lui Daniel Sihastru; Mănăstirea din Gura Humorului;  Mănăstirea Voroneț; Cetatea Neamț; casa-muzeu „Ion Creanga”, Humulești; Mănăstirea Neamț. Copii au mai fost să viziteze și Durăul, Zimbrăria, Centrul Istoric al Iașiului, Catedrala „Sfânta Parascheva” și Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași.

    Departamentul Imagine și Comunicare al PL
    18 august 2013
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com