• Abonare la noutăţi
        
  • Prima    /   Presa    /   Știri

    Știri

    Președintele PL, Mihai Ghimpu a avut o întrevedere de curtoazie cu noul Șef al Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, William Massolin
    28.11.2018     
     Mihai Ghimpu a salutat prezența noului oficial european în R. Moldova și i-a dorit mult succes în activitatea sa. Liderul PL a făcut o incursiune în evoluția politică a R.Moldova, din perspectiva alegerilor parlamentare.La rândul său, dl William Massolin s-a
    Consiliul Republican al PL s-a convocat ședință
    25.11.2018     
    Astăzi, 25 noiembrie, membrii Consiliului Republican s-au întrunit în ședință. Pe ordinea de zi a agendei au fost discutate mai multe subiecte, ce țin chestiuni interne de partid, situația social-politică din republică în contextul viitoarelor alegeri parlamentare, dar și stabilirea
    AP NATO a votat amendamentul de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul R. Moldova, înaintat de Mihai Ghimpu
    22.11.2018     
    La ședința Comitetului pentru dimensiunea civilă a securităţii din cadrul Adunării Parlamentare NATO, care a avut loc în perioada 16-19 noiembrie în Halifax, Canada, a fost prezentat Proiectul Raportului General privind Promovarea democrației și a drepturilor omului în regiunea Mării
    Comemorarea lui Gheorghe Ghimpu - 18 ani de la trecerea în eternitate
    13.11.2018     
    La data de 13 noiembrie 2018, în ziua în care se împlinesc 18 ani de la trecerea în eternitate a ilustrului om politic Gh. Ghimpu, conducerea PL, președintele Mihai Ghimpu, prim- vicepreședinții Dorin Chirtoacă și Corina Fusu, deputații și membrii
    Delegația PL a participat la Congresul partidului ALDE
    12.11.2018     
    În perioada 8-11 noiembrie, o delegație a Partidului Liberal, din care care au făcut parte președintele PL, Mihai Ghimpu, prim-vicepreședinta PL, Corina Fusu, președinta interimară OTPL sect. Râșcani, Mariana Lungu și președintele OTPL Orhei, Sergiu Miron au participat la cel
    Mesaj de condoleanțe în legătură cu trecerea în eternitate a cineastului Ion Chistruga
    09.11.2018     
    Cu nemărginită tristețe, preşedintele PL, Mihai Ghimpu adresează sincere condoleanţe familiei Chistruga, în legătură cu trecerea în eternitate a marelui regizor al cinematografiei naționale, Ion Chistruga.Profunde regrete şi gânduri de încurajare tuturor celor care l-au iubit, l-au cunoscut şi l-au
    26 de ani de la trecerea în eternitate a lui Ion și a Doinei Aldea-Teodorovici
    30.10.2018     
    “Ei au ştiut zborul înalt, dorul şi plânsul”, scria regretatul poet Dumitru Matcovschi despre Doina şi Ion Aldea Teodorovici.Astăzi, se împlinesc 26 de ani de la trecerea în eternitate a regretaților rapsozi ai limbii române și ai Unirii, Ion și
    Cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului au semnat pentru Unire
    27.10.2018     
    Astăzi, a avut loc lansarea campaniei "În Anul Centenarului semnează Declarația de Unire cu Țara-Mamă România" în s. Gura Bâcului, r. Anenii Noi, care a reunit oameni de pe ambele maluri ale Nistrului.În cuvântul său de salut, președintele PL, Mihai
    Teatrul absurdului în versiunea lui Andrian Candu
    25.10.2018     
    Președintele Parlamentului RM, Andrian Candu, a spus la un post TV, precum că ”integrarea în UE a R. Moldova nu este posibilă prin Unirea cu România”. Considerăm această declarație una lipsită de logică, pentru că, Unirea cu România ar face
    Mihai Ghimpu: ”Puterea lui Plahotniuc nu e în Guvern, dar în Procuratură. Asta lumea trebuie să înţeleagă”
    24.10.2018     
    Liderul PL, Mihai Ghimpu, susţine că lumea trebuie să înţeleagă că puterea pe care o are preşedintele PDM, controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc, nu se datorează nici Guvernului şi nici Parlamentului, dar faptului că are influenţă asupra Procuraturii Generale.„Unii
    «« 1 2 3 4 5 6 7 »»
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com